Texte alese din opera Sfântului Grigorie Teologul

Data: 13 Mai 2019

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul Sfântul Grigorie Teologul, Texte alese. Cartea de față reunește citate din operele Sfântului Grigorie Teologul. Selecția textelor, introducerea și comentariile sunt realizate de părintele Adrian Agachi.

În Nota editorială a lucrării se precizează: „Anul acesta sărbătorim 1.690 de ani de la nașterea Sfântului Grigorie Teologul, iar volumul de față constituie un prinos de cinstire a amintirii sale. Teolog de seamă, episcop erudit, reprezen­tant principal la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic petrecut la Constantinopol în anul 381, Sfântul Grigorie Teologul este și cel mai cunoscut Sfânt Părinte al Bisericii din istoria bizantină. Manus­crisele operelor sale depă­șesc în număr pe cele ale tuturor celorlalți Părinți ai Bisericii, fiind studiate generații de-a rândul de tinerii din Impe­riul Bizantin atât din punct de vedere duhovni­cesc, cât și ca model de retorică, argu­men­tație, substanțialitate a scrisului, vervă a gândirii profunde și prodigiozitate a sensurilor. Permanent în mijlocul oamenilor, dornic să-i ajute, dar, în același timp, înclinat către o viață singuratică, Sfântul Grigorie Teologul a fost considerat drept un model atât de către laici, cât și de către monahi. Om al rugăciunii, dar și erudit de seamă, tăcut și interiorizat în multe momente, dar plin de strălucire în activitatea sa predicato­rială, el se impune în istoria creștină asemenea unui paradox, unind în sine ceea ce pare să se opună, chiar să se excludă”.

Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucu­reș­­tilor.

(Sectorul cultural și comu­nicații media)