Tineri din Dej în vizită la Memorialul din Gherla
În cadrul parteneriatului dintre Parohia Dej Valea Codorului și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din municipiul Dej, aproximativ 80 de elevi și profesori au vizitat Memorialul din Gherla, dedicat celor care au suferit sub comunism.
Tinerii au fost coordonați de părintele Adrian George Horj, iar programul vizitei a cuprins o prezentare a Memorialului Gherla, realizată de protosinghelul Grigorie Benea, stareţul aşezământului monahal, apoi au urmat vizitarea muzeului și a cimitirului memorial al deținuților politici și participarea la discuții libere.
Memorialul Gherla cercetează, documentează și oferă informații despre locul ocupat de Penitenciarul Gherla în cadrul universului concentraționar comunist, dar și despre întreg sistemul represiv din România. Pe Dealul Cărămidăriei din oraş, pe locul cimitirului anonim unde au fost aruncați în gropi comune deținuții din penitenciar, va fi ridicat un ansamblu memorial dedicat celor care au suferit la Gherla în perioada de detenție politică.