Tinerii, cei mai implicaţi în acţiuni de voluntariat
Există oameni care-și dăruiesc în mod constant timpul liber, energia și priceperea în beneficiul semenilor și al comunităţilor în care trăiesc. Voluntarii se implică în proiecte din toate domeniile, de la sănătate, educaţie până la protecţia mediului, iar numărul acestora este în crește, cei mai mulți fiind tineri.
La fiecare sfârșit de an, mai exact de Ziua Internaţională a Voluntarilor, care se sărbătoreşte la 5 decembrie, se dă cuvenita reverență oamenilor care își dăruiesc toată priceperea, dar mai ales timpul și energia lor, în beneficiul semenilor care au nevoie de sprijin. Voluntarii sunt sărbătoriți în întreaga lume, în această zi de decembrie, iar de ani buni a devenit o constantă și în societatea românească.
Tema din 2016 este „Aplauze globale - întinde o mână voluntarilor”, fiind o subliniere a faptului că munca depusă de voluntari pentru menținerea păcii și dezvoltarea durabilă este recunoscută în întreaga lume, după cum se arată pe forum-ids.org.
În preajma acestei zile au loc diverse manifestări prin care se subliniază importanţa „profesiei” de voluntar, care poate fi însușită încă din copilărie, cum este cazul unei fetiţe de numai patru ani din judeţul Covasna, Bajcsi Biborka. Ea a obţinut premiul „Cel mai tânăr voluntar” din judeţul amintit, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a „Balului voluntariatului”, desfășurată în urmă cu trei zile la Sfântu Gheorghe și la care au luat parte 150 de voluntari reprezentând 38 de organizaţii nonguvernamentale din întreg judeţul.
Însă cel mai important eveniment va avea loc la nivel naţional, în data de 14 decembrie, când vor fi premiaţi cei mai activi voluntari în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor. În fiecare an, evenimentul reunește organizații nonprofit, instituții publice și companii, iar lista completă cu cei 108 finaliști de anul acesta poate fi accesată pe site-ul Galei Naționale a Voluntarilor – www.galavoluntarilor.ro. „Gala Națională a Voluntarilor este în fiecare an o sărbătoare a faptelor bune. Este, pur și simplu, o altă Românie, pe care am ales să o premiem și să o aducem în fața publicului larg din dorința de a le arăta românilor câte lucruri bune se întâmplă zilnic lângă ei. Anul acesta aducem în lumina reflectoarelor lucrurile făcute simplu și cu drag, umanitatea și bunăvoința dintre oameni. Pentru că singurul lucru care ne poate schimba ca oameni este bunătatea”, afirmă Anca Năstase, director executiv Federația Volum, organizatoarea galei.
În seara premierii va fi oferit, pentru fiecare categorie în parte, premiul publicului, câștigător fiind desemnat voluntarul, respectiv centrul de voluntariat sau proiectul care a obţinut cele mai multe voturi din partea celor care au accesat forum-ids.org. Voturile mai pot fi acordate până mâine, 7 decembrie, inclusiv.
În ţara noastră, primele centre de voluntariat au apărut în 1997, însă cu fiecare an tot mai mulţi români se mobilizează pentru a-şi ajuta semenii. Potrivit Federaţiei Volum, în ultimii trei ani, la nivelul organizaţiilor neguvernamentale, numărul voluntarilor a crescut cu 69%, iar durata medie de implicare a voluntarilor în activitatea organizaţiei a fost de 1-2 ani în cazul a 39% dintre voluntari, respectiv între 6 luni şi un an pentru 29,3% dintre voluntari. La nivelul anului 2015, cei mai mulţi dintre voluntarii cu care au lucrat ONG-urile, 43,9%, au avut vârsta cuprinsă între 19 şi 24 de ani, iar 31,7% au fost cuprinşi în grupa de vârstă 15-18 ani.
În România voluntariatul a fost reglementat prin Legea nr. 78/2014, cea mai importantă prevedere fiind recunoașterea voluntariatului ca experienţă profesională.