„Tinerii în Biserica Lui Hristos“
În anul 2009, la iniţiativa preotului paroh Raul Vasile But, de la Parohia Mâtnicul Mare, şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Lucian al Caransebeşului, în perioada 2-9 august a fost organizată o tabără creştină, adresată copiilor cu vârste între 14 şi 20 ani, iar aceasta a avut un real succes. Anul acesta, cu binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din Mâtnicul Mare, Eparhia Caransebeşului, Protopopiatul Caransebeş, în colaborare cu parohiile Zăgujeni, Turnu-Ruieni, "Pogorârea Sfântului Duh" - Caransebeş, "Schimbarea la faţă şi Sf. Ier. Nicolae" - Caransebeş, "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" - Caransebeş şi "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" - Caransebeş, organizează cea de-a doua ediţie a taberei de vară "Tinerii în Biserica Lui Hristos".
Tabăra va avea loc în perioada 1-7 august, în localitatea Cheud, jud. Sălaj şi în localitatea Baia Sprie, jud. Maramureş, în colaborare cu parohiile şi preoţii slujitori din localităţile menţionate, care şiau arătat deschiderea faţă de acest proiect adresat generaţiei tinere a Bisericii. Tabăra propune tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 22 de ani petrecerea vacanţei de vară într-un mediu prielnic învăţării, dezvoltării spirituale şi rugăciunii, alături de tineri din alte localităţi. Organizatorii propun participanţilor ateliere artistice, tematice şi sportive, drumeţii pe munte, discuţii pe diverse teme de interes, jocuri şi pelerinaje la locuri încărcate de spiritualitate. Se oferă cazare şi masă gratuit, numărul locurilor disponibile fiind 40. Taxa pentru transport este de 150 lei / persoană.