Tinerii Parohiei Brânduşa au vestit Naşterea Domnului
Biserica „Sfântul Nicolae“ - Brânduşa din Craiova a primit, în ziua marelui praznic al Naşterii Domnului, grupuri de colindători care au vestit prin cântece şi poezie marea sărbătoare a creştinătăţii. Astfel, cei peste 40 de copii şi tineri, membri ai grupului parohial, au susţinut, după Sfânta Liturghie, un miniconcert de colinde. În mijlocul parohienilor a fost invitat rapsodul Nelu Creţeanu, care a colindat alături de tinerii prezenţi şi a recitat Balada Brâncovenilor. (Diac. Ioniţă Apostolache)