Tinerii români din spaţiul german s-au reunit la Rauenstein

Un articol de: Ioan Dumitru Popoiu - 07 Octombrie 2015

120 de tineri ortodocși români din Germania și Austria, dar și invitați din Belgia, Spania și România s-au întâlnit în primul sfârșit de săptămână al lunii octombrie (2 - 4 octombrie 2015) în satul de vacanță din Rauenstein (Turingia) la cea de-a opta adunare anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania. Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, invitatul din acest an, le-a vorbit tinerilor despre importanța ascezei în urcușul către Dumnezeu și a răspuns întrebărilor. Convorbirile duhovnicești, atmosfera tinerească, promovarea cântului și portului tradițional românesc au completat programul întâlnirii.

Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) a fost înființată în noiembrie 2008 la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, avându-i ocrotitori pe Sfinții Martiri Brâncoveni, mărturisitori ai credinței și exemple de statornicie pentru poporul român. Sub mottoul „Mărturie prin prietenie”, tinerii români din centrul Europei se adună la începutul anului universitar pentru a petrece un sfârșit de săptămână în rugăciune și convorbiri duhovnicești, legând prietenii și depănând amintiri.

Anul acesta, 120 de tineri de diferite vârste, stabiliți în diferite orașe din Germania și Austria, dar și din Belgia (Bruxelles) și Spania (Valencia) sau din țară (Iași), au răspuns invitației de a participa la o sărbătoare a Ortodoxiei românești în țările de limbă germană. Întâlnirea a fost organizată de tinerii ATORG din München, alături de părintele Nicolae Gilla de la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Tübingen. Locul întâlnirii, satul de vacanță „Thüringer Wald”, situat la marginea oră­șelului Rauenstein, în munții ce despart Bavaria de Turingia, într-o vale păduroasă și liniștită, a fost o alegere excelentă, care s-a bucurat de soare, căldură și culori de toamnă la începutul lui Brumărel.

Sâmbătă, după rugăciunea de dimineață, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a vorbit tinerilor despre importanța vieții ascetice în urcușul omului spre Dumnezeu. Pornind de la realitatea învățăturii duhovnicești ca dialog viu între părinte și învățăcei, care aproape neagă posibilitatea de a vorbi despre o „conferință” în înțelesul academic, mitropolitul a împărtășit tinerilor din experiența de pelerin pe scara mântuirii și tată spiritual: în urcușul duhovnicesc este nevoie de multă rugăciune, post și smerenie, care se sprijină reciproc și care își găsesc sensul numai împreună, toate practicate nu ca scop în sine, ci pentru Dumnezeu și în dragoste față de semeni. În „gimnastica” rugăciunii, creștinul trebuie să nu se teamă de lipsa de exercițiu, împrăștierea gândurilor sau rigorile impuse de tradiția trăită în Biserică, ci să caute să se roage cât poate mai bine și mai des de-a lungul zilei, după învățătura marilor duhovnici, că rugăciunea se învață tocmai prin rostirea ei. Postul, văzut astăzi mai degrabă ca o privațiune de la diferite lucruri plăcute, va deveni cu timpul bucurie duhovnicească și sentiment al libertății față de lucrurile materiale. Smerenia se câștigă atât prin nevoința rugăciunii și a postului, prin iubirea și nejudecarea celui de lângă noi, dar și prin metanii, care implică atât exercițiul duhovnicesc, cât și pe cel fizic, amintindu-i omului că este zidit de Dumnezeu din pământ. Cuvintele părintești ale ierarhului au fost întregite de răspunsurile sale la întrebările tinerilor, în special legate de practicarea credinței în viața de zi cu zi, în mijlocul lumii care deseori socotește străine învățăturile credinței creștine.

După-amiaza însorită a fost de­dicată discuțiilor în natură, în ca­drul a șapte grupe, având ca te­matică „revoluția digitală” a so­cietății moderne, depresia și stresul cotidian, societatea de consum, fe­ricirea propusă de lumea de as­tă­zi, toate văzute în paralel cu fe­ri­cirea vieții creștine, adică bucuria de a fi alături de Hristos și de sfinții Săi în Biserică. O grupă spe­cială a fost organizată pentru a­dolescenții prezenți la întâlnire. Seara, după Vecernia la care au slu­jit părinții participanți la întâl­nire (pr. Nicolae Gilla – Tübingen, pr. prot. Marius Cristea – Bremen, ierom. Athanasie Ulea – Chemnitz, pr. Cătălin Soare – St. Pölten și ierod. Ioan Popoiu – Nürnberg), toți s-au bucurat de un program artistic minunat, în care s-au combinat poezia (Luciana Oprea, Andrada Bacără, pr. Nicolae Gilla, Rodica Plășoianu) cu cântecele populare românești (grupul de copii ATORG München, condus de Claudia Cătană și Elena Jurca) și virtuozitatea vioarei (Luiza Antonescu, Tudor Andrei și Andrei Ciobanu). Focul de tabără, chitara și cântecele românești vechi și noi au încheiat o zi minunată și plină de bucurii duhovnicești și ti­nerești, târziu către miezul nopții.

Sfânta Liturghie duminicală a fost săvârșită de soborul de preoți prezenți la întâlnire, răspunsurile liturgice fiind date de toți par­ticipanții, într-un cor al pros­pe­țimii duhovnicești. Împăr­tășirea cu Trupul și Sângele Domnului a copiilor și tinerilor a fost cununa unei întâlniri aflate sub semnul bucuriei și comuniunii.

Pentru anul viitor sunt propuse intensificarea activităților locale, vizitele între grupurile parohiale ATORG, precum și organizarea unei tabere de vară în țară, la Mănăstirea Oașa.