Tinerii sunt chemaţi să controleze schimbările climatice
▲ Campania europeană de sensibilizare a publicului cu privire la schimbările climatice a ajuns şi în România ▲ Lansată de Comisia Europeană în mai 2006, campania intitulată „Tu controlezi schimbările climatice“ va urmări, în această a treia fază, să iniţieze un dialog pro-acţiune, cu privire la schimbările climatice în cele cinci state membre care nu au organizat până acum campanii naţionale (Ungaria, Polonia, Republica Cehă, România şi Bulgaria) ▲
În centrul acestei etape a campaniei se vor afla reclamele TV şi o competiţie adresată tinerilor, care-şi propune să creeze o comunitate virtuală a „promotorilor schimbării“, oameni dispuşi să-şi adapteze obiceiurile zilnice astfel încât să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. „Tinerii sunt puternic şi direct interesaţi să ajute la controlarea schimbărilor climatice, pentru că, altfel, ei vor suferi consecinţele, din ce în ce mai grave, ale acestor schimbări, în următoarele decenii“, a declarat comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas. Această campanie îşi propune să sensibilizeze tinerii asupra pericolului reprezentat de efectele schimbărilor climatice şi le arată cum pot contribui la combaterea lui prin „opţiuni ecologice“, în viaţa lor de zi cu zi. Această ultimă etapă se va desfăşura până la jumătatea anului viitor şi va avea mai multe componente. Pe principalele canale de tineret din cele cinci state, va fi difuzat un spot care va arăta cum simple gesturi zilnice pot contribui la lupta împotriva schimbăr ilor climatice. De asemenea, vor fi împânzite reclame, pe aceeaşi temă, în mijloacele de transport în comun şi în locurile foarte frecventate, în aer liber. În cadrul campaniei se va desfăşura concursul „Fii un promotor al schimbării!“, menit să determine tinerii să-şi asume angajamentul că îşi vor însuşi deprinderi noi, ecologice, şi vor acţiona astfel încât să contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Intenţiile ecologice vor fi ilustrate de fotografii ce vor fi afişate pe internet. Primii patru clasaţi, în ordinea voturilor din fiecare ţară, şi câte un suporter din fiecare ţară vor primi calitatea de membru pe un an, în Earthwatch, cea mai mare organizaţie nonprofit din lume pentru protecţia mediului. Câştigătorii peste 18 ani vor participa şi la o tabără de tineret, unde vor învăţa lucruri practice prin care pot exercita o influenţă asupra mediului, iar cei sub 18 ani vor primi ca premiu aparatură fotografică în valoare de 1.000 de euro. Concursul se va desfăşura până la 30 noiembrie 2008.