Tot mai mulţi elevi studiază în limba germană

Data: 20 Ianuarie 2015

Statul german alocă în acest an 750 mii euro pentru pregătirea cadrelor didactice care predau în limba germană, dar şi pentru dezvoltarea infrastructurii şcolilor, potrivit ministrului educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu. Numărul de elevi şi preşcolari care studiază în limba germană este de 23.000, cu 23% mai mult faţă de 2010.

Învăţământul în limba germană din România va primi în acest an un sprijin consistent din partea autorităţilor din Germania prin intermediul unui proiect menit să sprijine în principal formarea cadrelor didactice care predau în şcolile cu predare în limbă germană. Potrivit mi-nistrului educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, proiectul lansat luni, 19 ianuarie, la Sibiu, se va derula pe parcursul anului 2015 şi are o valoare de 750 mii de euro. „Acest lucru este foarte important pentru noi, în condiţiile în care numărul de elevi şi preşcolari care studiază în limba germană este de 23.000, în creştere cu 23% faţă de acum cinci ani, în condiţiile în care, ştim cu toţii, populaţia şcolară în România este în scădere“, a precizat ministrul educaţiei într-o conferinţă de presă desfăşurată la Sibiu. Cu toate că interesul pentru studiul acestei limbi este în creştere, în ultimii ani a scăzut atât numărul de şcoli cu predare în limbă germană, cât şi numărul de dascăli pregătiţi pentru această formă de învăţământ. „Proiectul este cu atât mai important cu cât există dificultăţi în identificarea claselor didactice, mai ales începând cu clasa a cincea, care au competenţa de a preda în limba germană. Iar acest proiect tocmai acest lucru îl susţine. Susţine de asemenea şi şcolile cu predare în limba germană, la nivel de infrastructură“, a afirmat ministrul educaţiei. Deşi apreciază sprijinul venit din partea statului german, cel mai mare de până acum, ministrul susţine că nu este suficient pentru rezolvarea problemei, respectiv a crizei de profesori care să predea în limba germană, în special la nivelul clasei a cincea. „Este nevoie de câţiva ani pentru a avea profesori care să predea în limba germană şi la clasele a cincea“, apreciază demnitarul. În prezent, 23.000 de preşcolari şi elevi români învaţă în limba germană, în 167 de unităţi şcolare din 15 judeţe ale României, potrivit ministrului educaţiei. „Este comasat (învăţământul în limba germană, n.red.) în ultima perioadă în oraşele mari şi a înregistrat o scădere în zona rurală şi în oraşele mici. Deci, dacă vorbim de susţinerea şcolilor cu predare în limba germană, cred că un orizont de aşteptare pentru rezolvarea situaţiei pe termen lung, un termen rezonabil este de câţiva ani“, a spus ministrul Cîmpeanu. (Oana Nistor)