Tradiție respectată la o biserică din municipiul Călărași
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit marți Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din municipiul Călărași. A devenit o tradiție ca la Călărași, în ziua de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, Preasfinția Sa să slujească la biserica acestei parohii, apoi să săvârșească slujba de pomenire a eroilor marinari.
Sub protia Preasfinției Sale, au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Marius Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, părintele protopop Vasile Viorel Dinu, precum și alți slujitori.
Un grup restrâns al Corului „Mihail Vulpescu” a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic. Alături de credincioși au participat la slujbă și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu soborul de preoți și diaconi, a mers la Monumentul Eroilor Marinei Române, pe malul brațului Borcea, pentru a săvârși slujba de pomenire a eroilor marinari, urmată de depunerea coroanelor de flori de către reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din municipiul Călărași. După acest moment solemn a fost lansată la apa Dunării o coroană de flori în formă de ancoră, în memoria eroilor marinari din Călărași, conform sf-esc.ro.