Tradiţie şi actualitate în relaţiile bisericeşti româno-georgiene

Data: 11 Octombrie 2008

La Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit ieri vizita Excelenţei Sale Domnul Levan Metreveli, ambasadorul Georgiei în România şi Republica Moldova, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române

În timpul întrevederii au fost subliniate relaţiile tradiţionale de frăţietate dintre cele două popoare, român şi georgian, precum şi dintre cele două Biserici Ortodoxe surori. În acest context, a fost reliefat rolul fundamental al Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul, de la a cărui întronizare ca Mitropolit al Ţării Româneşti se împlinesc anul acesta 300 de ani (1708 - 2008). Plecând de la realizările în plan bisericesc şi cultural lăsate de marele ierarh ortodox originar din Iviria, PF Patriarh Daniel a considerat necesară intensificarea relaţiilor dintre cele două Biserici surori şi popoare, în contextul european actual, prin iniţierea şi derularea în comun de proiecte pastoral-misionare, sociale şi educaţionale.