Tradiţii, filme şi specialităţi culinare, la Noaptea Institutelor Culturale
▲ Bucureştenii au avut posibilitatea de a petrece o noapte interculturală, cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale ▲ Astfel, bucureştenii au urmărit proiecţii de filme şi de documentare, au aplaudat spectacole de teatru sau de dans, s-au lăsat pictaţi pe faţă, au dansat pe ritmuri clasice sau electronice, s-au pus „pe uspăţ“ cu sătenii din Vinerea, judeţul Alba, sau au gustat din specialităţile italieneşti, în noaptea de vineri spre sâmbătă ▲
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediţie, a inclus manifestări organizate de zece institute culturale care le-au oferit vizitatorilor o noapte multiculturală, ce a încercat să-i împace şi pe cinefili sau pe iubitorii de teatru, dar şi pe pasionaţii de dans sau de muzică, fără să-i uite pe cei pasionaţi de literatură sau de folclor. Institutul Cultural Român (ICR), British Council, Institutul Goethe, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Ungar, Institutul Polonez, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Centrul Ceh şi Institutul Francez au avut porţile deschise până spre dimineaţă, conform Rompres. La ICR, vizitatorii s-au pus „pe uspăţ“ cu 25 de săteni din localitatea Vinerea, judeţul Alba, care au umplut curtea institutului, îmbiind la muzică, joc şi la tradiţionalele sărmăluţe. Amfitrionul momentului a fost rapsodul Grigore Leşe, care i-a îndemnat să spună poveşti pe dulgherul, potcovarul sau ciobanul satului. „Atmosfera aici a fost foarte vie şi s-a menţinut la cote înalte preţ de câteva ore, pentru că domnul Leşe şi ţăranii din Vinerea au ştiut foarte bine să interacţioneze cu publicul. Le-au pregătit oamenilor veniţi aici cozonac, pâine de casă şi, în acelaşi timp, au oferit şi momente muzicale, de dans, de poezie. Domnul Leşe a însoţit toate aceste mostre de artă curată cu explicaţii foarte interesante despre semnificaţia unor gesturi, a unor piese din portul popular, tradiţii“, a spus Laura Dobrescu, din partea biroului de presă al ICR. Întreaga noapte a stat sub semnul tradiţiilor folclorice, fiind difuzat, începând cu ora 22:30, un documentar de 15 minute, realizat în 1937 de Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, în colaborare cu Societăţii Compozitorilor Români, urmat de o serie de filme documentare despre obiceiuri folclorice de iarnă din România şi o serie de scurtmetraje despre fondul etnografic bucovinean, realizate între 1973 - 1974. Institutul Goethe a oferit filme din Republica Moldova La Institutul Italian de Cultură, programul a început cu o expoziţie de desene inedite ale marilor artişti italieni ai secolului al XX-lea: Modigliani, Balla, Boccioni, Burri, Capogrossi, De Chirico, Guttuso, Manzu, Vedova. Aproximativ 200 de persoane au urmărit spectacolul „Rencontres“ („Întâlniri“), un moment de teatru nonverbal, oferit de actorii Dragoş Huluba şi Violeta Totir. Vizitatorii au avut parte de paste şi pizza, făcute după reţetele tradiţionale italieneşti. British Council a fost vizitat de câteva sute de persoane, care s-au lăsat atrase de varietatea momentelor culturale, de la teatru şi muzică, la filme, concursuri sau desene pe faţă. Aici, istoricul britanic Dennis Deletant, profesorul Adrian Nicolescu şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, au luat parte la o dezbatere pe tema „O călătorie în timp: British Council, de 70 de ani în România“. Apoi, vizitatorii au urmărit spectacolul Teatrului Act „Apolodor“, cu Ada Milea, Dorina Chiriac şi Radu Bânzaru, susţinut în premieră în limba engleză, urmat de spectacolul „Quijote“, în versiunea în limba engleză. Atmosfera a fost întreţinută apoi de DJ Tom Wilson şi Shukar Collective, a căror muzică electronică a răsunat până spre dimineaţă. Institutul Cultural Francez a pregătit Mediateca Maraton, momente de lectură a fragmentelor literare pe tema cântecului francez, şi „Cutia cu muzică“. Tot aici, a avut loc şi un bal, prilej cu care vizitatorii au putut asculta muzică franţuzească şi degusta specialităţi culinare. Institutul Goethe a inclus în program proiecţii ale tinerei generaţii de creatori de film din Republica Moldova, în timp ce Institutul Cervantes a ales ca loc de proiecţie grădina, unde au putut fi urmărite o serie de filme de animaţie şi câteva lungmetraje spaniole. Valeria Vetrici a susţinut un concert de pian pentru Centrul Cultural al Republicii Ungare şi Institutul Polonez. Aici a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Motive româneşti în afişul polonez“ şi producţia „ESC“, un spectacol de pantomimă. Centrul Cultural Ceh a oferit, printre altele şi clipuri şi filme de groază, din Cehia şi România.