Tradiţiile de Paşti, promovate la Iaşi printr-un concurs
▲ Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Şcoala „Elena Cuza” din Iaşi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova au organizat ieri Ediţia I a Concursului Judeţean „Sărbătoarea Paştelui la români” ▲ Evenimentul a avut loc la Şcoala „Elena Cuza” din cartierul ieşean Canta şi au participat elevi de la şapte şcoli din judeţul Iaşi ▲
La concurs au participat câte trei elevi din clasa a VIII-a, de la Şcolile: „Elena Cuza”, „Ion Creangă”, „G. I. Brătianu”, „Dimitrie Sturdza”, Holboca, Leţcani şi „Al. I. Cuza” din Podu Iloaiei. Concurenţii au asistat înainte de începerea concursului la o demonstraţie de pictat ouă, realizată de dna Ana-Maria Zăbavă, meşter popular, şi la o demonstaţie de pictură de icoane a dnei Valentina Acasandrei, creator popular iconar în cadrul Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova. În deschiderea întrunirii, prof. Paraschiva Mîrza-Leşan, directoarea Şcolii „Elena Cuza”, a salutat iniţierea concursului şi a mărturisit faptul că, deşi este bucovineancă, nu a asistat niciodată la încondeierea ouălor. Meşterul popular Ana-Maria Zăbavă a explicat tinerilor prezenţi câte ceva din arta încondeierii ouălor. „Ouăle tradiţionale sunt nişte modele moştenite de la bunicii noştri şi sunt uşor de făcut. O să vi se pară că este greu, chiar imposibil. După ce veţi încondeia primul ou, veţi avea impresia că s-a întâmplat o minune. Prima dată trebuie să golim oul, după care îl împărţim în câmpuri ornamentale. Avem ceară din miere de albine şi un instrument numit «chişiţă», un beţişor ce are la capăt un cilindru de aramă. Trebuie neapărat să avem o sursă de căldură, pentru că ceara trebuie să fie fluidă, altfel nu ar intra în chişiţă”, a spus Ana-Maria Zăbavă.
„Alături de îndemânare şi tehnică, pentru a picta o icoană este nevoie de multă credinţă”
A urmat o prezentare a modului în care se pictează icoana de către meşterii populari, susţinută de pr. Gheorghe Mihăilă. „Alături de îndemânare şi de o anumită tehnică, pentru a picta icoana este nevoie de multă credinţă. A picta o icoană este şi un act de cult, pentru că transpunem credinţa noastră pe care o avem în suflet în icoana pe care vrem să o realizăm”, a explicat pr. Gheorghe Mihăilă, care a mai adăugat faptul că evenimentul de ieri este rodul colaborării dintre Şcoala „Elena Cuza”, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi. „În această perioadă, premergătoare sărbătorii Învierii Domnului, ne-am gândit să iniţiem o acţiune în cadrul căreia să punem în valoare anumite tradiţii care ţin de această perioadă”, a mai adăugat pr. Mihăilă. Marcel Lutic, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, a spus câteva cuvinte despre păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare, întrucât aceste tradiţii tind să dispară odată cu trecerea anilor. „Avem nevoie să ne raportăm la moşii şi strămoşii noştri, la obiceiul şi credinţa noastră şi să le păstrăm. Avem o mulţime de valori pe care nu le cunoaştem. Trebuie să cunoaştem aceste valori ale noastre, pentru a le aprecia”, a subliniat Marcel Lutic. După expunerile susţinute de către reprezentanţii organizatorilor, elevii celor şapte şcoli participante au avut la dispoziţie o oră pentru a completa un test-grilă şi pentru a realiza un eseu. „Concursul a avut două etape: un test-grilă, la care elevii au avut de răspuns, şi un eseu pe tema «Învierea Domnului». Eseul a fost dat pentru a se realiza departajarea în situaţia în care la testul-grilă mai multe echipe ar fi obţinut acelaşi punctaj”, a spus Gabriela Fulvia Horobeţ, profesor de religie la Şcoala „Elena Cuza”. După susţinerea concursului propriu-zis, copiii au vizionat un film documentar având ca tematică tradiţiile creştine pascale. „Prin această iniţiativă ne-am propus să ajutăm copiii ieşeni să cunoască adevăratele tradiţii legate de sărbătoarea Sfintelor Paşti şi să-i motivăm să le promoveze, să le păstreze nealterate”, a declarat Radu Ursanu, director al Direcţiei Judeţene pentru Tineret din Iaşi.
▲ Premiul I a fost câştigat de elevii Şcolii Podu Iloaiei
În cadrul Concursului „Sărbătoarea Paştelui la români”, toţi participanţii au primit diplome, iar premiile au constat în materiale lucrate de meşterii populari, oale pictate, ceramică decorativă, păpuşi în costum popular, CD-uri cu activităţi ale meşterilor populari, linguri sculptate şi pictate, cărţi religioase, icoane, insigne, brăţări, oferite de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi. Premiul I a fost obţinut de elevii Şcolii „Al. I. Cuza” din localitatea Podu Iloaiei, premiul al II-lea a fost acordat elevilor de la Şcoala „Elena Cuza” Iaşi, iar premiul al III-lea a mers la Şcoala Holboca din jud. Iaşi.