Tranzacţii cu terenuri agricole
Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole, înregistrate în judeţul Arad, a scăzut semnificativ în 2018, cu aproximativ 50% faţă de anul anterior, iar la Direcţia pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Arad au fost înregistrate peste zece mii de oferte de vânzare, la valori de până la 12.000 de euro pe hectar, acelaşi nivel în ultimii doi ani, potrivit directorului executiv al DAJ Arad, Ioan Martin. Conform sursei citate, după intrarea în vigoare a Legii 17/2014, care permite străinilor să cumpere terenuri agricole în România, numărul tranzacţiilor a crescut de la un an la altul, iar 2018 a fost primul an în care s-a înregistrat un regres. În 2014 şi 2015 au fost înregistrate sub 8.000 de dosare, iar în 2016 au fost depuse 15.000 de oferte de vânzare, pentru ca în 2017 cifra să ajungă la 16.000.