Traseul banilor de la pensia privată
Contribuţiile pentru pensia privată vor fi virate fondurilor de pensii de către Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), instituţie care va suplimenta personalul cu 400 de posturi, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate, miercuri, de Guvern. Legislaţia în vigoare stabilea atribuţii şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru plata sumelor cuvenite de fondurile private de pensii. Cei 400 de lucrători vor fi preluaţi de CNPAS de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, păstrându-şi încadrările şi drepturile salariale. Această prevedere va intra în vigoare imediat după publicarea actului normativ, iar ministerele Muncii şi Economiei şi Finanţelor sunt autorizate să introducă modificările necesare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi la cel al asigurărilor de şomaj pe anul 2007, astfel încât aceşti angajaţi să poată începe activitatea la CNPAS. Guvernul a mai decis şi majorarea procentului comisionului de administrare perceput de CNPAS pentru acoperirea cheltuielilor privind organizarea şi funcţionarea sistemului public. Astfel, aceste cheltuieli vor fi acoperite din bugetul asigurărilor sociale de stat în limita unui procent de 4%, în timp ce acest procent era de 3% înainte de această modificare. Procentul de 4% va acoperi cheltuielile cu gestionarea afilierii la fondurile private de pensii şi virarea sumelor necesare din asigurările individuale către aceste fonduri. CNPAS deţine evidenţa persoanelor asigurate conform codului numeric personal şi lista cu contribuţiile la asigurările sociale de stat, partea angajatorului şi cea a angajatului. Instituţia va transmite către ANAF toate informaţiile privind sumele virate şi către fondurile private de pensii lista contribuţiilor virate. Introducerea fondurilor de pensii administrate privat constă în transferul a 2% din contribuţia salariatului la asigurările sociale, de 9,5% din salariul brut. Suma alocată fondurilor private va creşte anual, începând din 2009, cu câte 0,5% din salariul brut.