Tratamentul în boala diareică

Boala diareică este a doua ca frecvenţă de prezentare la medic, după bolile cardiovasculare. Pentru ţara noastră estimările pot fi şi mai pesimiste, deoarece adresabilitatea medicală este foarte redusă în formele uşoare şi medii ale adultului, care preferă automedicaţia, de cele mai multe ori.

Sindromul diareic se caracterizează prin scaune frecvente (3-40/24 ore), ce pot duce la mari pierderi lichidiene, uneori până la 20 de litri pe 24 ore. Deshidratarea are implicaţii serioase, iar gravitatea sa atinge cote maxime la copiii mici şi bătrâni, situaţii în care poate provoca serioase tulburări. Aceste dezechilibrări hidroelectrolitice masive pot determina colaps cardiovascular şi, în final, deces. Cauzele generatoare de diaree pot fi: - infecţiile bacteriene cauzate de contaminarea alimentelor sau apei consumate cu bacterii; - infecţii virale cu Rotavirus şi Adenovirus la copii şi Norovirus la adulţi; - infecţii parazitare; - reacţii adverse apărute la diferite medicamente, cum ar fi antibioticele, antihipertensivele sau medicamente antiacide ce conţin magneziu; - după intervenţii chirurgicale la nivelul stomacului; - în cursul unor afecţiuni inflamatorii în care este afectat peristaltismul intestinal (colonul iritabil); - intoleranţa alimentară (intoleranţa la lactoză). Microorganismele implicate în boala diareică acută pot determina boala prin două modalităţi: fie pătrund prin epiteliu şi determină inflamaţie cu sânge, leucocite şi puroi în scaun, fie produc diareee neinflamatorie, acţionând printr-o enterotoxină la nivelul intestinului subţire. Simptomele bolii Semnele clinice de recunoaştere sunt reprezentate de modificarea ca număr şi consistenţă a scaunelor, vărsături şi apariţia colicilor intestinale reprezentate de dureri intense abdominale şi rectale, balonare şi febră. În cazul în care aceste simptome apar, se recomandă obligatoriu consult medical, pentru a limita pierderile de lichide şi electroliţi şi a preveni instalarea deshidratării. Tratamentul este diferit, în funcţie de etiologie. În cazul diareei virale tratamentul simptomatic şi evitarea deshidratării sunt suficiente, antibioticele nefiind recomandate, deoarece acestea nu au efect asupra virusurilor. Pentru cele parazitare şi bacteriene tratamentul cu substanţe antimicrobiene este necesar. În cazul acestora din urmă, administrarea de preparate antidiareice reprezintă o gravă eroare, efectul lor de încetinire a tranzitului intestinal determinând acumularea de microorganisme în cantităţi mari la nivel intestinal, cu complicaţii ulterioare. În diareea bacteriană tratamentul trebuie efectuat conform antibiogramei, administrarea empirică de antibiotice nefiind benefică, din cauza riscului de a crea rezistenţă şi de a selecta tulpini periculoase, ce pot genera infecţii greu de stăpânit.