Tratarea apendicitei, operație sau antibiotic?

Data: 24 Octombrie 2024

Dacă se pune diagnosticul în timp util, înainte să se ajungă la perforație și peritonită, s-a convenit ca linie generală, peste tot în lume, că apendicita poate fi tratată cu antibiotic, fără a fi nevoie de operație. Condiția esențială este ca diagnosticul să fie pus la timp, dar dacă au apărut complicații, este nevoie de intervenție chirurgicală, a declarat pentru publicația DCmedical dr. Laura Bălănescu, șefa secției de chirurgie pediatrică de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și conferențiar universitar la UMF „Carol Davila” București. Se încearcă tratamentul cu antibiotic, dar se evaluează atât ecografia, cât și analizele de sânge, pentru a se vedea răspunsul organismului, iar în funcție de acesta medicul va decide dacă pacientul poate fi externat sau dacă este nevoie de intervenție chirurgicală. (I. N.)