„Trebuie pus lacăt fabricilor de diplome“
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Oana Badea, a spus că „trebuie pus lacăt fabricilor de diplome“, afirmând că în România sunt „anomalii“ în sistemul universitar care au făcut „să existe diplome fără competenţe în spate“, conform Mediafax.
„Orice om simplu constată că în unele locuri sunt fabrici de făcut diplome. Avem diplome fără competenţe în spate, o hârtie simplă, dar care are antetul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Aici este problema, până la urmă. Eu nu văd nimic rău ca o universitate care nu are de-a face cu competenţe în spatele diplomei să îşi pună Universitate SRL la intrare. Cel care vrea să obţină acea diplomă în acele condiţii, să o obţină, nu închidem această cale, dar nu vreau să scrie MECI pe o diplomă care nu înseamnă nimic“, a spus Oana Badea. Ea a adăugat că sistemul universitar trebuie „să îşi producă anticorpii“, mai exact acele universităţi cu vechi tradiţii, de prestigiu, trebuie să îşi producă „anticorpii“, pentru că s-a ajuns în situaţia în care o diplomă dată de Universitatea „Babeş Bolyai“, de exemplu, are scris în antet Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, la fel ca „o universitate care are centru şi la Cocârlaţi“, conform Mediafax. Oana Badea a spus că „trebuie pus lacăt fabricilor de diplome“, adăugând că i se par prea multe cele aproximativ 60.000 de diplome cerute de „Spiru Haret“ în acest an. Secretarul de stat în MECI a precizat că există nişte „anomalii“ care trebuie eliminate din sistem, iar ministerul nu are această formă de reacţie împotriva celor care vor să meargă mai departe, să studieze, să aibă un examen de licenţă sau să parcurgă un masterat, ci pentru că dincolo de hârtie, dincolo de diplomă trebuie să existe competenţe. „Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării o să fie mereu arătat cu degetul că absolvenţii de liceu, de facultăţi, de masterat nu au competenţe în spate. De ce? Iată, e o măsură prin care MECI arată fermitate faţă de ceva despre care toată lumea vorbeşte“, a spus Oana Badea, care a adăugat că salută anunţul făcut de Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a spus că pentru sesiunea din această vară universităţile „Spiru Haret“ din Bucureşti şi „Petre Andrei“ din Iaşi nu pot organiza concurs de admitere în anul întâi, întrucât au nişte probleme, după rezolvarea acestora putând să-şi reia activitatea complet. „Este vorba de o hotărâre de guvern pe care ministerul o emite anual şi care cuprinde toate structurile din fiecare universitate, care, fie funcţionează provizoriu, deci cu aprobare provizorie, fie sunt acreditate“, a declarat ministrul Educaţiei, adăugând că în cazul celor două instituţii sunt situaţii speciale.