Troparul Adormirii Maicii Domnului la Filothei sin Agăi Jipei
La fila 37v din Manuscrisul „Psaltichie rumănească” din anul 1713 a lui Filothei sin Agăi Jipei (volumul I. „Catavasier”) se află troparul închinat Adormirii Maicii Domnului (15 august), alcătuit în glasul I de către Filothei Jipa. Cântarea aceasta a circulat și în manuscrisul românesc 4305 BAR, a lui Ioan sin Radului Duma Brașoveanu, la fila 294v.
Textul troparului compus de Filothei este următorul: „întru naștere feciuria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, Născătoare de Dumnezeu. Te-ai mutat la viață fiind maică vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”.
Troparul este în notație cucuzeliană, scris pe aproximativ patru rânduri, are o linie melodică simplă, specifică troparelor în tact irmologic, cu mărturii în DI (Sol) și PA (Re); aceste mărturii se scriu la începutul pieselor muzicale sau pe parcurs, pentru a indica glasul ori modul în care se cântă melodia sau pentru a determina sunetul inițial sau final al frazelor muzicale. Astfel, troparul începe și se termină cu aceeași notă, PA (Re).
Neumele, frumos caligrafiate, sunt scrise cu cerneală neagră, iar mărturiile și celelalte semne sunt cu cerneală roșie. Întâlnim semne muzicale care înfrumusețează cântarea și anume „semne afone”, adică „semne mari”, „semne hironomice, mari hipostase” (așa cum le numește Sebastian Barbu Bucur în volumul II. „Anastasimatar”, p. 342-343): kilizma, lighysma, psifiston, paraclitichi, piazma, antichenoma, țachisma și apoderma.