TVA va scădea la 19% la începutul anului viitor

Data: 24 Iunie 2015

De la 1 ianuarie 2016 cota standard a taxei pe valoare adăugată (TVA) va scădea de la 24% la 19%, proiectul de lege privind noul Cod fiscal fiind votat în unanimitate în Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor. Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că ministerul pe care îl conduce va analiza dacă este posibilă scăderea TVA şi mai devreme de 1 ianuarie 2016. „Am spus în comisie că analizăm la Ministerul de Finanţe posibilitatea ca o astfel de măsură să fie aplicată mai devreme de 1 ianuarie 2016. Asta o să vedem în următoarele zile la minister. Din calcul trrebuie să vedem exact cât anume putem susţine şi de la ce dată se poate aplica o asemenea măsură înainte de 1 ianuarie 2016“, a spus ministrul Teodorovici, care a adăugat că şansele sunt îfoarte mari“, impactul bugetar urmând să fie de 1,8 miliarde de lei la un punct procentual al TVA. Acesta a declarat că ministerul îdoar i-a informat pe cei de la FMI, BM şi CE” în legătură cu acest lucru şi urmează să aibă discuţii cu reprezentanţii insitituţiilor financiare internaţionale. (Oana Nistor)