TVR 1 şi TVR 2, primele televiziuni din România care vor emite digital
TVR 1 şi TVR 2, principalele posturi din portofoliul Televiziunii Publice, sunt primele televiziuni din audiovizualul românesc care au primit permisiunea CNA, în şedinţa de marţi a Consiliului, de a emite în sistem digital. „Avem ocazia să facem primul pas în materie de digital. Cred că, în momentul de faţă, ce putem să facem este să fim de acord pentru canalele terestre cu acoperire naţională ale TVR - TVR 1 şi TVR 2 - urmând ca, după o altă etapă, după ce au fost repartizate şi celelalte posturi cu emisie terestră, să analizăm şi celelalte posturi ale SRTV“, a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA, conform Mediafax. Tranziţia la televiziunea digitală va începe până la 31 decembrie 2009, prin acordarea a două multiplexuri pe care vor fi retransmise posturile publice cu acoperire naţională, precum şi televiziunile private cu acoperire şi indici de audienţă semnificativi. Coordonarea procesului de tranziţie de la televiziunea analogică la cea digitală terestră va fi asigurată de un grup interdepartamental format din reprezentanţi ai MCSI, Ministerului Culturii, Ministerului Finanţelor Publice, ANCOM şi CNA.
În România sunt circa 260 de posturi de televiziune, însă aproximativ 470.000 de persoane (6% din gospodării) nu au acces la servicii de televiziune. Circa 1,44 milioane de persoane (19% din gospodării) recepţionează posturile TV doar prin antenă terestră, circa 3,6 milioane de persoane (49% din gospodării) sunt abonate la cablu, în timp ce 1,98 milioane de persoane (27% din gospodării) sunt abonate la platforme. Trecerea la televiziunea digitală trebuie definitivată până la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu obligaţiile pe care România şi le-a asumat faţă de Uniunea Europeană.