Ucraina nu mai are bani pentru gaz

Data: 21 Feb 2009

Societatea ucraineană pe acţiuni Naftogaz a adus la cunoştinţa concernului rus Gazprom că nu exclude noi probleme în ceea ce priveşte onorarea plăţilor Ucrainei pentru gazele importate din Rusia, motivând aceasta prin datoriile consumatorilor ucraineni. Potrivit Naftogaz, volumul total al datoriei întreprinderilor de termoficare faţă de companie se ridică la circa 570 milioane de dolari. Gazprom a luat notă de sesizarea părţii ucrainene, dar s-a abţinut de la comentarii. Un responsabil al companiei ruse de gaze a declarat doar că Ucraina este cu plăţile la zi în acest moment. Experţii susţin că pentru a-şi achita plata la gazele ruseşti Ucraina va fi nevoită să contracteze un credit de la Rusia, iar o condiţie avansată de Gazprom pentru acordarea acestui împrumut este controlul asupra sistemului de gazoducte ucrainean. Contractarea acestui împrumut de la Rusia nu este văzută cu ochi buni de preşedintele Viktor Iuşcenko, care a avertizat recent că un acord de împrumut cu Moscova ar pereclita independenţa infrastructurii de transport al gazelor din Ucraina.