UE nu vrea acordarea de subvenţii pentru îngrăşăminte
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat miercuri că răspunsul Uniunii Europene a fost unul categoric negativ la solicitarea României privind acordatea de subvenţii agricultorilor pentru îmgrăşăminte chimice. „Răspunsul Uniunii Europene este categoric nu. E considerat ajutor de stat (subvenţia pentru îngrăşăminte - n.r.). Acest lucru este valabil pentru tot anul, pentru toţi anii“, a spus Sârbu. El a adăugat că România a solicitat, de asemenea, prelungirea cu trei ani a perioadei în care pot fi acordate anumite ajutoare de stat în agricultură. „Noi am făcut demersuri să mai prelungim cu trei ani de zile, datorită situaţiei dificile din agricultură“, a arătat Sârbu. România poate aplica, timp de trei ani de la aderarea la UE, până în 2010, o serie de ajutoare de stat în Agricultură, notificate şi aplicate şi înainte de data aderării. Sârbu a precizat că, în ciuda nemulţumirii fermierilor şi a sindicatelor din chimie din cauza neacordării subvenţiei din sector, România nu îşi poate perimte să acorde aceste subvenţii, existând riscul blocării fondurilor europene.