Un agent de asigurări a înşelat 134 de persoane

Data: 20 Martie 2009

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis un mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele unui fost agent de asigurări, Mihaela Ion, acuzat că a înşelat nu mai puţin de 134 de persoane, cu aproximativ 2,2 milioane de euro. Fostul agent de asigurări este cercetat penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru furt, înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Din datele culese de anchetatori reiese că Mihaela Ion a vândut, în perioada noiembrie 2005-august 2007, cel puţin unui număr de 134 de persoane, un produs financiar fictiv, tip asigurare-investiţie, modificând totodată unele caracteristici ale acestui produs, pentru a crea aparenţa garantării unor randamente de peste 100% pe an. Pentru a câştiga încrederea investitorilor, inculpata s-a folosit de numele companiei Allianz Ţiriac Asigurări, prin utilizarea unor înscrisuri care purtau însemnele formale ale societăţii, precum şi chitanţe, extrase de cont sau formulare tip poliţe de asigurare. Procurorii susţin că Mihaela Ion a produs un prejudiciu de cel puţin 2,2 milioane de euro persoanelor care au investit în produsul fictiv vândut de inculpată. În aceeaşi cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.