Un bust al lui Grigore Vieru, la Alba Iulia

Data: 02 Decembrie 2009

Un bust de bronz al lui Grigore Vieru a fost dezvelit, luni, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, iar la eveniment, care a avut loc în cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti, a participat şi soţia poetului, împreună cu o delegaţie din Republica Moldova, conform Mediafax. Aceasta este prima statuie din România a poetului Grigore Vieru, sculptura fiind realizată din bronz de către artistul Romi Adam, din Arad. Monumentul a fost amplasat în apropierea bustului lui Mihai Eminescu. Delegaţia din Republica Moldova a fost formată din preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, preşedintele Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, Nicolae Dabija, şi deputatul moldovean Vasile Grozav. La eveniment au participat şi 200 de studenţi basarabeni care învaţă în România. Grigore Vieru a participat la aproape toate ediţiile de la Alba Iulia ale Congresului Spiritualităţii Româneşti.