Un cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 322

„Se spunea despre Sfântul Paisie (de la Neamț) că neîncetat îi învăța pe frați și îi deștepta spre mai mare osârdie, zicând:

- Fiilor, nu vă lăsați făcând ne­gu­țătorie duhovnicească! Căci acum este vreme bine primită, acum este ziua mântuirii, spune Sfântul Pavel.

Odată a venit la stareț un frate și i-a spus:

- Părinte, sunt tare luptat de gânduri! Iar starețul i-a răspuns, zâmbind:

- De ce sunteți voi așa de copi­lă­roși? Faceți și voi cum fac eu. Eu toată ziua vorbesc cu voi; cu unii plâng, cu alții mă bucur. Iar după ce plecați toți din chilie, odată cu voi alung de la mine toate gândurile. Apoi iau în mâini o carte și nu mai aud nimic. Parcă aș fi în pustiul Iordanului!

Despre creșterea vieții duhovni­cești a obștii Cuviosului Paisie, scria mai târziu ucenicul său Platon aceste cuvinte: Puteai să vezi atunci în Mănăstirea Dragomirna înflorind viața călugărească ca o minune nouă. Că oameni vii fiind, pentru dragostea lui Dumnezeu erau morți de bunăvoia lor pentru cele pămân­tești. Și cum voi putea vorbi cu înțelegere, decât numai în parte, despre tainica lor lucrare? Adică frângerea inimii, smerenia adâncă, frica de Dumnezeu, luarea aminte de sine, păzirea gândurilor și rugăciunea inimii, pururea săltând cu nespusă și aprinsă dragoste către Hristos și către aproapele. Că multora dintr-înșii neîncetat le curgeau lacrimile; nu numai în chilie, ci și în biserică și în vremea ascultării și în timpul citirii și al vorbirii duhovnicești ca o roadă a Duhului Sfânt. Cu cuviință, dar, aici se împlineau cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care grăiește: «Adunarea celor smeriți este iubită lui Dumnezeu precum adunarea serafimilor».”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)