Un centru român în capitala Europei unite
La Bruxelles a fost inaugurat ieri Centrul de spiritualitate şi cultură „Sfântul Apostol Andrei“. Cu acest prilej, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat următorul mesaj:
Inaugurarea Centrului de spiritualitate şi cultură „Sf. Ap. Andrei“ din Bruxelles reprezintă un moment de bucurie deosebită atât pentru românii care trăiesc aici, în capitala Europei, cât şi pentru românii de pretutindeni. Patriarhia Română sprijină acest proiect iniţiat de Fundaţia Valenţe Umane, deoarece una dintre coordonatele principale ale misiunii ei este tocmai aceea de a contribui la promovarea valorilor spirituale şi culturale ale poporului român profund religios, în context european şi internaţional. De aceea, binecuvântăm, felicităm şi încurajăm pe toţi românii dornici şi capabili de dialog şi cooperare europeană în plan spiritual şi cultural. Dorim ca Centrul de spiritualitate şi cultură „Sf. Ap. Andrei“ să devină un promotor al valorilor culturii şi spiritualităţii româneşti în inima Europei, prin evidenţierea cu demnitate şi competenţă a tradiţiilor frumoase ale poporului român, ca popor european, de limbă latină, de credinţă creştin-ortodoxă şi de origine apostolică, ca urmare a activităţii misionare a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea (Sciţia Mică). Totodată, acest Centru va promova legătura dintre credinţă şi cultură, dintre viaţa liturgică şi viaţa socială. Sfinţirea altarului acestei frumoase capele, „Sainte Julienne“, din Bruxelles, construită în secolul al XIX-lea, marchează tocmai vocaţia sa de spaţiu sacru, de „poartă a cerului“ (cf. Facere 28, 17), de centru spiritual chemat să cunoască şi să mărturisească „harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi comuniunea Sfântului Duh“ (II Corinteni 13, 13), pentru toţi oamenii dornici de pace şi bucurie sfântă, de dialog şi cooperare socială. Cu deosebită bucurie, apreciem, de asemenea, şi organizarea de către Fundaţia Valenţe Umane a manifestărilor de cultură, artă şi spiritualitate românească la Bruxelles, legate de trei sărbători premergătoare marelui praznic al Naşterii Domnului, şi anume: sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei - „Ocrotitorul României“ - sărbătoare bisericească naţională (30 noiembrie), Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie), simbol al bunătăţii şi generozităţii. La acest moment de binecuvântare a altarului şi de inaugurare a Centrului de spiritualitate şi cultură „Sf. Ap. Andrei“ din Bruxelles, Vă adresăm, tuturor celor prezenţi, părinteşti urări de tot binele, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască sănătate şi pace, bucurie şi ajutor în viaţă, întru mulţi şi fericiţi ani! † DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române