Un colț de spiritualitate românească pe meleaguri americane

După instalarea regimului comunist, mulți români iubitori de libertate au ales să-și părăsească țara din cauza lipsurilor și a persecuțiilor la care erau supuși de către reprezentanții acestuia. O bună parte dintre ei au ales ca nouă patrie Statele Unite ale Americii, țara care le oferea tuturor celor oprimați posibilitatea de a începe o viață nouă într-o societate care le garanta dreptul de a-și exprima liber opiniile și de a-și practica religia. Aceștia s-au adăugat românilor care emigraseră deja în America înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ei se aflau și preoți prigoniți de regimul comunist, care și-au continuat activitatea pastorală pe tărâmul american, înființând parohii și mănăstiri românești pe tot cuprinsul Americii.

Una dintre cele mai proeminente figuri ale diasporei ro­mâ­nești de aici a fost arhimandritul mitrofor dr. Vasile Vasilache, fost stareț al Mănăstirii Antim din București, membru al mișcării „Rugul aprins” și mărturisitor în tem­nițele comuniste. Intelectual de marcă, duhovnic iscusit și om de înaltă ținută morală, acesta și-a lăsat amprenta asupra tuturor comunităților pe care le-a păstorit, dar mai ales asupra numeroasei comunități românești din cartierul Queens al marii metropole americane New York. În anul 1984, părintele Vasile Vasilache a fost numit preot paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Queens, biserică pe care o va păstori cu vrednicie până la trecerea sa la cele veșnice, în anul 2003. Printre fiii săi duhovnicești de aici se număra și Dumitru Minciu, un român originar din Tulcea, care deținea o casă și 17 hectare de teren într-o zonă pitorească aflată la 100 de kilometri distanță nord-vest de New York City. Neavând urmași, acesta a decis să lase prin testament proprietatea aceasta Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, hotărând împreună cu părintele Vasile Vasilache ca acolo să se înființeze o mănăstire românească. Despre Dumitru Minciu, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai săi, Ioan Preda își amintea: „Era un om de o bunătate ieșită din comun, care îi iubea foarte mult pe românii săi și împărțea tot ce avea cu ei. Orice român, tânăr sau bătrân, venit în America de o zi sau de zeci de ani era bine primit în casa lui, găzduit, ospătat și ajutat cât avea nevoie. Cred că de aceea a și vrut ca pe proprietatea lui să fie o mănăstire, ca oamenii să poată veni aici și să găsească ajutor și după ce nu va mai fi el”.

Dumitru Minciu a trecut la Domnul în anul 1991, însă executorii testamentari au amânat trecerea bunurilor în proprietatea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” timp de zece ani, astfel că abia în anul 2001 au putut începe lucrările de amenajare a noii mănăstiri, care e închinată ocrotitorului ctitorului său, Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Prin strădania neobosită a părintelui Vasile Vasilache a fost restaurată casa aflată pe proprietate și s-a amenajat un paraclis pentru săvârșirea slujbelor și chilii pentru monahi. Tot atunci au început demersurile pentru construcția unei biserici în stil bizantin. Din păcate, părintele Vasile Vasilache nu a putut să-și vadă proiectul de suflet finalizat, Dumnezeu chemându-l la El în ziua de Bobotează a anului 2003.

Noul paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”, protosinghelul Ioan Casian Tunaru, actualmente Episcopul ortodox român al Canadei, a continuat lucrarea vrednicului său înaintaș, ocupându-se de finalizarea proiectului de construcție și de obți­nerea aprobărilor necesare pentru demararea lucrărilor la noua biserică. În primăvara anului 2006, doi monahi de la Mănăstirea Bistrița de Neamț sosesc aici pentru a pune bazele vieții monahale. Acela a fost momentul când au început să fie săvârșite aici slujbe zilnic, după tipicul mănăstiresc.

Ctitorul cu o poveste de viață demnă de un roman

În vara anului 2007 a fost pusă piatra de temelie de către Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi. Lucrările de construcție au durat patru ani, perioadă plină de neajunsuri și ispite, însă, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al credincioșilor, toate greutățile au fost depășite și în anul 2011 biserica a fost pregătită de sfințire. Un rol important în finalizarea acestui proiect l-a avut domnul Gheorghe Papa, un român de lângă Turnu Severin cu o poveste de viață demnă de un roman: copil orfan, crescut ca argat în gospodăriile oamenilor mai înstăriți din zonă, a reușit în viață prin muncă, răbdare și credință în Dumnezeu. Cu toate că avea o situație materială confortabilă în România, în anul 1971 a decis să părăsească țara în căutarea libertății. A trecut Dunărea înotând, a fost vânat de autorități prin Iugoslavia și Ungaria, dar până la urmă a ajuns în Germania, unde a stat 6 luni în lagărul pentru refugiați din blocul comunist. A plecat însă și din Europa pentru a se stabili în anul 1972 la New York, unde după săptămâni întregi de grevă a foamei în fața sediului ONU a reușit să își aducă și familia în SUA. Înțelegând că tot ce a făcut în viață a fost datorită binecuvântării lui Dumnezeu, domnul Papa a contribuit cu generozitate la construcția mănăstirii.

În data de 5 iunie 2011, biserica Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” a fost sfințită de un sobor de ierarhi și preoți din Statele Unite și din România, sute de credincioși participând la eveniment. Iile înflorate românești, sunetul de toacă și cântările tradiționale i-au făcut pe cei prezenți să uite că sunt la mii de kilometri departe de țară și să se bucure din plin de această manifestare a spiritului românesc creștin ortodox. De atunci, românii vin în fiecare an la hramul mănăstirii, căutând un moment de pace și rugăciune, un moment în care se pot rupe de realitatea cotidiană americană, un moment în care sunt din nou acasă, printre cei de un neam cu ei. În anul 2013, rămășițele pământești ale părintelui Vasile Vasilache au fost strămutate la mănăstirea pe care a ctitorit-o și care a fost proiectul său de suflet. Mulți dintre fiii duhovnicești ai părintelui, români și americani, vizitează mănăstirea pentru a se ruga și a aprinde o lumânare la mormântul celui care le-a fost povățuitor și duhovnic.

Reperele unei autentice educații: Biserica, Școala, Familia

Începând cu anul 2004, la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie cel Nou” s-au organizat tabere pentru copiii și tinerii români din America. Aici, aceștia se roagă împreună, sunt inițiați în tainele iconografiei și ale muzicii bizantine, învață despre tradițiile și obiceiurile populare românești. Florina Radu, cea care, alături de Preasfințitul Ioan Casian, a inițiat aceste tabere, cărora s-a dedicat trup și suflet ani de-a rândul și i-a convins pe părinții copiilor de importanța lor, ne spune ce înseamnă pentru ea și pentru ceilalți români taberele de la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie cel Nou”: „Pentru mine, care trăiesc departe de țară, mănăstirea înseamnă ACASĂ și taberele sunt ca o reîntoarcere în copilărie. Taberele vin ca o încununare a credinței în Dumnezeu, pentru că în dezvoltarea unei educații autentice pentru viață este esențială cultivarea unei legături între Biserică, Școală și Familie”. Pentru copiii care au participat la aceste tabere a fost o experiență pe care nu o vor uita ușor, deoarece aici au învățat cine sunt și care este moștenirea lor spirituală și culturală. Mulți dintre ei fac anual voluntariat în România sau în alte țări unde este nevoie de prezența lor.

Obștea mănăstirii nu e mare, însă părinții de aici, protosinghelul Vincențiu Temirov și monahul Serafim Păduraru, se străduiesc să împlinească misiunea la care au fost chemați. Slujbele se săvârșesc atât în limba română, cât și în engleză, deoarece o parte dintre credincioși nu vorbesc limba română, fiind americani convertiți în urma căsătoriei cu un cetățean român sau prin convingere proprie. Ortodoxia a găsit un tărâm fertil în America și roadele se arată acum prin mulțimea de convertiți care găsesc în Biserica Dreptmăritoare alinare și sprijin.