Un excelent instrument de educație

Ce legătură poate fi între pictura bisericească și benzile desenate? Să pictezi biserici sau icoane este cea mai înaltă formă de spiritualitate a artei plastice. V-ați gândit vreodată ce uriașă bucurie sufletească are artistul care știe că în fața lucrării sale se vor închina și se vor reculege mii, poate zeci de mii de oameni, secole de-a rândul, se vor oficia slujbe, va fi permanent acea concentrare și emanație de spiritualitate care există într-un lăcaș de cult? Pe de altă parte, benzile desenate sunt minunate pentru copii, și nu numai, o prelungire grafică a lumii basmelor și o formă de educație. Dar să le faci pe amândouă!

Daniel Danil s-a născut acum 57 de ani în Sfântu Gheorghe, Covasna. A absolvit IEFS Iași, Școala Populară de Artă din Buzău, secția pictură (trei ani), apoi Școala de pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române (șase ani). Este așadar pictor bisericesc autorizat, categoria a IV-a definitiv, cu experiență în toate tehnicile de pictură, mai ales frescă. A pictat, singur sau în echipă, 15 biserici.

Pasiunea pentru desen s-a născut prin clasa a VII-a, când a descoperit celebra revistă fran­țuzească Pif, care a colorat copilăria multor generații, inclusiv în România. Acolo, în afara simpaticelor personaje animaliere și a poveștilor comice, desenate simplu, existau aventurile unor personaje precum Docteur Justice, Rahan, Fanfan la Tulipe sau Robin des Bois, desenate în mod realist, artistic. „Grafica pe care am descoperit-o în acele benzi desenate m-a atras în mod special”, își amin­tește artistul: „Am început să fac reproduceri, să desenez personajele așa cum mă pricepeam la ora aceea. Și n-a fost rău deloc, pentru că, la un moment dat, tot desenând, progresul începea să fie evident. Personajele începeau să semene tot mai mult cu cele din reviste. Acesta a fost începutul. «Microbul» deja se instalase. Mai târziu, după ce mi-am terminat școlile, am început să mă gândesc și mai serios la ce aveam să fac în legătură cu acest lucru, pentru că deja devenise pasiune. Voiam să merg mai departe, să aprofundez. Începuse să mă intereseze și pictura. Am urmat apoi cursurile Școlii Populare de Artă din Buzău, orașul în care locuiesc, unde am avut norocul să am profesori foarte buni de la care am învățat bazele picturii de șevalet și ale tehnicilor de desen”.

Ulterior, s-a înscris și la Școala de pictură bisericească din cadrul Patriarhiei Române. „Am urmat cursurile acestei școli, ca ucenic, pe diverse șantiere din județ și din țară. Aici am luat contact cu ceea ce înseamnă tehnica de pictură murală. După examenul de absolvire, am lucrat mai bine de zece ani în echipă cu alți pictori și pot spune că s-au adunat peste 15 biserici la care am contribuit. Este foarte mare satis­facția când știi că în urma ta rămâne ceva ce nu oricine poate face. Sunt foarte bucuros că Dumnezeu a lucrat și prin mine și că m-a înzestrat cu acest talent”, mărturisește Daniel Danil.

De la Mihai Viteazul la Avraam și Daniel

Bandă desenată a început să realizeze cu adevărat abia în urmă cu trei ani. „La început am realizat niște episoade scurte, de câteva pagini, adaptări după câteva capitole din romanul «Musashi», despre un mare spadasin japonez. Apoi am renunțat la ideea de a mai face adaptări după literatură străină și m-am gândit să fac ceva din istoria noastră, a românilor. Am găsit în cele din urmă o povestioară scrisă de Dumitru Almaș despre copilăria lui Mihai Viteazul, «Mărgăritarul». Cu ilustrarea acestei povești am luat un premiu de debut, primul meu premiu pentru bandă desenată realistă, ceea ce, firește, m-a încurajat. Drept urmare, am continuat să de­senez, realizând și două episoade cu subiect religios, adaptări după Vechiul Testament: «Jertfa lui Avraam» și «Daniel în groapa cu lei». Amândouă au fost apreciate în cadrul unui colocviu francofon care a avut loc la Craiova în 2018, prima fiind publicată în revista belgiană Gabriel, dedicată benzilor desenate creștine”.

A urmat primul album de bandă desenată cu tentă SF, realizat în colaborare cu scriitorul Florin Purluca (autor de romane din acest gen), intitulat „1944 Ein Freak” și publicat de Editura Pavcon, plus tot mai multe lucrări cu care artistul a participat la expoziții în cadrul saloanelor BD organizate în București, Târgoviște, Sighi­șoara, Brașov... În mod meritat, au urmat și alte premii: anul trecut Daniel Danil a câștigat locul II la concursul BD care a avut loc în Macedonia, unde au participat peste 150 de creatori din toată Europa. Povestea se intitulează „Clocociov”, este, din nou, despre Mihai Viteazul și se găsește în cel de-al doilea album al lui Danil, recent ieșit de sub tipar la editura BD Historia și intitulat „Povești cu voievozi”. De asemenea, în tot acest timp, artistul a făcut și coperte de carte și ilustrații pentru diverse publicații.

Perspective? „În prezent lucrez la un nou album, de data aceasta subiectul fiind din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o adaptare după Noul Testament. Sper ca vreo editură să fie interesată să publice acest album”.

Pe când în manualele școlare?

În România, banda desenată cu subiect religios face primii pași. Peste hotare, cum am văzut, există inclusiv publicații specializate. „Știu și un autor român, Călin Stoicănescu, care a creat povești în benzi de­sena­te pentru două reviste belgiene, Coccinelle și Gabriel. Toate aceste povești au fost reunite în paginile a trei albume cu titlul «Histoires de Jésus», editate de CRIABD (Centrul religios de informare și analiză a BD, asociația belgiană pentru BD creștină) și difuzate în Belgia și Franța. Din păcate, în România editurile nu prea sunt interesate să publice genul acesta de benzi desenate”.

Dar nu numai BD creștină se descurcă greu în România. „Înainte de revoluție se făcea bandă desenată și se câștiga bine din asta. Erau edituri care publicau și erau și cititori. Erau celebrele reviste de la vremea aceea, Cutezătorii, Urzica și altele, care publicau autori ca Puiu Manu, Valentin Tănase, Sandu Florea și care erau așteptate cu nerăbdare spre a fi citite. Banda desenată trezea un real interes la toate categoriile de vârstă. După revoluție, a mai urmat o perioadă cu un oarecare interes pentru această formă de artă. Au apărut și edituri noi. Cea mai longevivă a fost editura HAC (Harap Alb Continuă), care timp de șase ani consecutiv a publicat bandă desenată semnată de diverși autori români. Apoi, odată cu apariția internetului și a telefoanelor sofisticate, banda desenată a început, încet, încet, să piardă teren și aceste puține edituri care mai publicau bandă desenată românească au dat faliment. Nu mai există același interes ca înainte de revoluție, pentru că tinerii și copiii sunt tot mai atrași de jocurile digitale. Părerea mea este că ar trebui făcută o mai mare publicitate, o muncă mai susținută de promovare a creatorilor români, pentru că ei există, dar lucrează pentru edituri străine, unde sunt mai bine remu­nerați. Comparativ cu alte țări, România se află mult mai jos, din păcate. La ora actuală sunt câțiva oameni inimoși care încă mai organizează diverse saloane BD și care încearcă s-o promoveze pe toate căile. De câțiva ani încoace, în câteva mari orașe din țară, se organizează saloane cu expoziții și lansări de albume la București, Constanța, Craiova, Bra­șov, Sibiu. Din ce am văzut eu pe la aceste saloane, copiii și chiar adolescenții sunt interesați. Dacă s-ar mediatiza mai mult aceste activități poate că s-ar revigora într-un fel și la noi acest fenomen. Sunt doar câteva edituri care mai au «curajul» să publice BD, din păcate, drept care mulți autori preferă să scoată albume în regie proprie și într-un număr limitat”, spune cu tristețe Daniel Danil.

Și totuși, în România sunt mulți desenatori talentați care ar putea să rivalizeze cu autori clasici din țări cu renume în acest domeniu. „Un exemplu care-mi vine acum în minte este Mircea Arapu, care a desenat inclusiv pentru Pif, sau Sandu Florea, care încă mai desenează pentru editura Marvel. Mai multe informa­ții puteți găsi în Dicționarul Benzii Desenate din România de Dodo Niță și Virgil Tomuleț. Deci nu suntem cu nimic mai prejos!”

În final, artistul a ținut să transmită un mesaj: „Banda desenată poate fi un excelent instrument de educație. Desenele frumos colorate și însoțite de texte pot atrage elevii către citit, punându-le în același timp și imaginația la lucru. BD, după părerea mea, poate ajuta în procesul de învățare, pentru că un copil reține mai ușor o imagine decât un text. Ea poate fi folosită cu succes mai ales în manualele de Istorie, Limba română, Geografie, Religie etc. Ar fi extraordinară o colaborare între autorii de benzi desenate și cei care creează manualele școlare!”