Un fotograf îndrăgostit de bisericile din România

Locurile unde păşim adesea au o frumuseţe pe care de cele mai multe ori o trecem cu vederea, dar care pentru turiştii din alte părţi ale lumii sunt adevărate comori. Cu atât mai mult, fotografii profesionişti găsesc în România locuri şi oameni de care obiectivul aparatului nu se poate despărţi uşor. Am stat de vorbă cu Scott Eastman, un fotograf american stabilit la Sibiu, care surprinde în fotografii superbe bisericile din România, obiceiurile populare şi oamenii de aici.

Cum aţi ajuns în România? Prima dată am venit în România să fotografiez şi să realizez o expoziţie despre întreaga ţară, despre cultura şi viaţa cotidiană a oamenilor de aici. A fost un fel de proiect independent. Un coleg de-al meu care fotografia pentru revista "National Geographic" a fost invitat de ambasadorul român din Suedia să facă o expoziţie despre România şi i-a răspuns la acea vreme că este un proiect prea mare pentru o persoană. În acest fel m-a rugat şi pe mine să vin în România. Aşa am ajuns aici. Colegul meu fusese deja în Sibiu şi fotografiase. Ştiam că este un oraş frumos, dar a trebuit să merg la Cluj-Napoca. În drum spre acest oraş, maşina din faţa mea a avut un accident şi a trebuit să aştept trei ore să pot merge mai departe. Cu persoana din maşină am avut o discuţie şi a spus că este originar din Sibiu, că urma să cumpere o proprietate în Cisnădioara. Mi-a spus că dacă sunt disponibil, în câteva zile poate să-mi arate împrejurimile. Se întâmpla în 2005 şi eram foarte bucuros că un localnic mă poate ajuta să mă familiarizez cu împrejurimile. Şi aţi rămas la Sibiu… Am petrecut apoi ceva timp la Sibiu. La acel moment, era important pentru mine să observ marile evenimente din viaţa românilor, cum ar fi botezul unui copil, căsătoria tinerilor şi chiar înmormântările. Am fotografiat acestea în mai multe locuri din ţară. Am început cu un botez din capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Am fotografiat apoi o înmormântare în Maramureş şi o cununie în bisericuţa din Muzeul Satului din Sibiu. Am început să cunosc mai multe locuri şi am participat la foarte multe slujbe religioase din Catedrala mitropolitană din Sibiu. Am făcut fotografii în catedrală şi am fost impresionat nu doar de frumuseţea lăcaşului de cult, ci şi de bunătatea oamenilor. Când fotografiam în timpul Liturghiei şi urcam în balcoanele bisericii, doamnele mai în vârstă de acolo mă invitau în faţă şi îmi făceau loc. Nu vorbeam deloc română atunci şi nici acum nu vorbesc prea bine (râde), dar cu toate acestea am văzut o dispoziţie de a-mi veni în ajutor, ştiind că acolo sunt locuri bune pentru fotografiat. Chiar dacă nici măcar nu înţelegeam foarte mult din limba română, semnele făcute cu mâinile şi mimica feţelor îmi arătau o bunătate rar întâlnită. Înţeleg că v-aţi ocupat în special de fotografierea bisericilor. Ce alte lăcaşuri de cult din România şi din alte ţări aţi mai fotografiat? Am fotografiat în multe alte biserici din Sibiu. Persoana care m-a invitat la Sibiu era de confesiune evanghelică şi bun prieten cu unul dintre pastorii evanghelici. Deşi nu-l ştiam deloc, m-a invitat pentru câteva zile în casa lui şi am mers la o biserică evanghelică pentru a face fotografii. Nu am fotografiat prea multe biserici în America, dar am făcut acest lucru în România. Am fost şi în Armenia, o ţară care m-a impresionat prin faptul că a fost printre primele state care au îmbrăţişat creştinismul ca religie de stat. Multe biserici de acolo erau în peşteri. Am fotografiat mult lăcaşuri de cult care sunt total diferite faţă de cele din România. Înainte de a veni în România, am fost în Islanda pentru a fotografia. Aici, bisericile sunt fără pictură, sunt foarte înalte, moderne, pline de lumină, dar cam reci. Oamenii de acolo au fost la fel de primitori, nu am nimic să le reproşez, dar când compari bisericile de aici cu cele de acolo, observi o diferenţă esenţială. Chiar şi bisericile evanghelice de aici au ceva pictură, spre deosebire de cele din Islanda. Cred că este vorba nu doar de confesiune, ci şi de cultura locală. "Cunoaşterea realităţii de aici" Unde ajung fotografiile dumneavoastră? Unele dintre fotografiile făcute în România au ajuns în câteva expoziţii. Multe dintre ele conţineau fotografii cu Catedrala ortodoxă din Sibiu, cu slujbele de la Paşti, în care apar detalii din veşmintele IPS Mitropolit Laurenţiu sau ale preoţilor, dar şi cu credincioşii. Îmi aduc aminte de o fotografie cu soborul de preoţi care era în jurul mitropolitului. Aceasta a fost expusă într-un muzeu din SUA, într-o expoziţie despre România, de asemenea, în Suedia, în Institutul Cultural Român de la Ambasada Română şi în Luxemburg în 2007, unde s-a semnat aderarea României la Uniunea Europeană. Fotografiile mele au fost folosite la acel moment pentru ca lumea să afle mai multe despre România. Cel mai important pentru mine este ca părţi din lumea unde nu există ortodocşi şi oamenii nu ştiu prea multe despre Ortodoxie să vadă fotografiile mele, măcar de dragul cunoaşterii. Există multe informaţii care nu sunt conforme cu realitatea. De aceea, fotografii precum cea în care un preot ţine în braţe un copil la botez sau cu oameni din afara catedralei la Paşti ajută mult la corecta cunoaştere a realităţii de aici, mai ales că în alte ţări nu întâlneşti asemenea lucruri. Nu este de ajuns să vezi bisericile, picturile şi icoanele, ci şi viaţa activă a oamenilor din biserici, a comunităţilor. Biserica nu este un muzeu, ci o comunitate unde se întâmplă ceva mereu. Când fotografiez este esenţial ca, pe lângă arhitectura bisericilor, să scot în evidenţă şi viaţa oamenilor care calcă pragul acestor lăcaşuri de cult. Aţi participat la concursuri? Am participat în trecut la câteva concursuri de fotografiere, dar în acest moment al vieţii mele nu sunt interesat să mai fac aşa ceva. Am ajuns la un moment al carierei mele în care pasiunea este principala motivaţie. Întotdeauna îmi duc fotografiile prin expoziţii în mijlocul oamenilor, al comunităţilor în care am fotografiat. Nu sunt mulţumit doar să aşez fotografii în laboratorul meu, ci acolo unde pot fi admirate de oameni. Am fost dintotdeauna pasionat de fotografie şi acum face parte din viaţa mea. Este important ca şi credinţa mea în Dumnezeu. De asemenea, sunt foarte curios a cunoaşte culturi noi. Când eram copil, aveam cărţi cu fotografii realizate în locuri din jurul lumii. Sunt născut în Oregon, într-un mic oraş de pe coasta de vest a SUA şi să văd ceea ce se întâmpla în alte părţi ale lumii m-a fascinat de mic copil. Acum fotografiatul este principala mea ocupaţie. Am studiat fotografia, literatura şi istoria artei şi am predat şi fotografia în universitate. Există diferenţe de stil între fotografii americani şi cei din România? Cunosc câţiva fotografi români. Da, sunt diferenţe între fotografii din România şi cei din America. Există stiluri diferite în Europa, în general, dar şi în România. Aceasta depinde mult şi de instrumentele pe care le ai. Am un prieten fotograf în Paris, de origine română, cu care am colaborat şi la care am observat de multe ori că avea fotografii înceţoşate. Iniţial, am crezut că e vorba de stilul său, dar când şi-a schimbat camera şi lentilele, cumpărându-şi unele performante, fotografiile nu mai erau aşa. Am realizat cât de importante sunt instrumentele, dar contează foarte mult să ştii ce să faci şi cu ceea ce ai. Când eram la şcoală şi studiam fotografia, eram într-un studiou imens, cu echipamente extraordinare. Am văzut atunci fotografii de la un bulgar ce folosea un bec în loc de bliţ şi avea fotografii extraordinare. Există şi pericolul de a avea instrumente performante şi să pierzi din vedere subiectul. Te uiţi după lumina bună şi pierzi subiectul. În biserici, multe poze sunt realizate în timpul Liturghiei şi de aceea eu nu folosesc bliţ, pentru că nu vreau să deranjez. În general, lumina este bună şi fotografiile sunt bune, dar când fotografiezi în catedrale pentru a realiza un album şi vrei să arăţi detalii arhitecturale, trebuie folosite luminile speciale. În acel moment totul se rezumă la tehnică. Trebuie să percepi culoarea din biserică, să combini imagini. Este la fel de tehnic ca şi muzica. Trebuie să cunoşti foarte bine tehnica, s-o înveţi şi după aceea devine a doua ta natură. Nu mai eşti concentrat asupra ei şi nu mai există pericolul să te blochezi. Acum câţiva ani nu puteau fi făcute anumite fotografii, surprinse anumite unghiuri, cu lentilele şi luminile de atunci. Este o permanentă provocare tehnică. Există un fotograf din Praga care a făcut o serie de fotografii cu catedrala din Praga mai mulţi ani, cu diverse lumini. Asta înseamnă să ai ochi de fotograf, dar a şi realizat albume cu fotografii tehnice, pentru ochii tuturor. Există fotografii tehnice şi unele artistice, în care contează ochiul de fotograf. Am fotografiat anul trecut într-un deşert din California, la graniţă cu Mexic şi mi-am dat seama că nu puteam face acele fotografii cu lentilele pe care le aveam acum câţiva ani. "Bisericile din nordul Moldovei sunt unice" Ce locuri v-au impresionat în Europa şi în România? Unul dintre locurile care m-a impresionat a fost Armenia, aşa cum am mai spus, prin bisericile vechi de acolo. Apoi am mers în catacombele din Roma, unde creştinii se rugau pe ascuns. În România, am fost impresionat de bisericile din nordul Moldovei, pictate la exterior. Pentru mine acestea sunt lucruri unice, pe care nu le vezi în altă parte. Spre exemplu, bisericile din Sibiu au o arhitectură şi un stil întâlnite şi la alte biserici din Europa, ca şi marile catedrale, care deşi unice, au multe lucruri în comun. Dar bisericile din nordul Moldovei sunt unice. Cred că sunt un adevărat tezaur al României. Să înţeleg că România vă fascinează atât de mult, încât veţi rămâne definitiv aici... Da, sunt hotărât să trăiesc în continuare aici. Sunt căsătorit aici, am doi copii, botezaţi în Biserica Ortodoxă. Când eram copil şi am învăţat la şcoală despre ţările comuniste sau despre America de acum 100 de ani, totul era prezentat în alb şi negru. Asta poate pentru că fotografiile pe care le vedeam erau alb-negru (râde). Aveam impresia că toate locurile erau deprimate. Când am ajuns aici am văzut că nu este chiar aşa. Am văzut multă culoare, multă viaţă. Există oameni deprimaţi, dar şi mulţi oameni optimişti şi cu multă energie, bucurie şi vitalitate. În România şi-n alte ţări mai sărace economic există ceva ce nu există în ţările bogate. Când am călătorit în fosta Iugoslavie am văzut ceva la oameni ce bogaţii au pierdut: generozitatea. Călătoream în tren şi oamenii împărţeau mâncarea cu tine, chiar dacă tu nu cereai. Şi câteodată chiar mi-era foame şi nu aveam prea mulţi bani. Nu le ceream şi chiar ei îmi ofereau. Îmi aduc aminte că am fotografiat o fermă şi oamenii au ieşit şi m-au invitat înăuntru să beau o cafea, să stăm de vorbă. Nu vezi prea multe situaţii de acest fel în America. Asta nu înseamnă că oamenii de acolo ar fi răi, dar sunt obişnuiţi să-şi rezolve problemele cu ajutorul portofelului sau cu cardul. Chiar dacă vecinii mei au probleme, nu-mi cer ajutorul. Îşi duc maşina stricată la mecanic, nu cer nimic împrumut etc. Este un simţ al comunităţii diferit. Sunt buni vecini şi oameni buni, dar au pierdut acel simţ al comunităţii. Oameni care ţin prea mult la imaginea lor Nu v-a şocat nimic în România? Ce nu vă place aici? Ceva negativ şi evident rău ar fi drumurile din ţară, dar în ultimii ani s-a îmbunătăţit situaţia. La început, am schimbat ceva roţi la maşină. Am învăţat să conduc prudent şi încet. Am văzut oameni care s-au adaptat repede noii situaţii politice, dar mulţi bătrâni cu cariera încheiată sunt încă melancolici după comunism. Există un bine şi un rău în persoana umană. Văd oameni care ţin prea mult la imaginea lor, care doresc să-şi cumpere maşini scumpe ca să arate ce bogaţi sunt. Vin dintr-o zonă a Americii unde mult timp oamenii nu aveau prea mulţi bani. Acum, când cineva este bogat, îşi cumpără o maşină ieftină, mult sub ce şi-ar permite, tocmai ca să nu pară snob. Dar această "modă" din România se schimbă în timp, când oamenii vor realiza că nu ăsta e cel mai important lucru în viaţă.