Un moment emoționant al jurnalismului adevărat
Miercuri, 16 iunie 2021, în Aula Bibliotecii Academiei Române, părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor „Lumina”, a fost distins cu unul dintre premiile Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). A fost o împrejurare emoționantă din mai multe motive, primul fiind acela de a ne aminti că există încă, în România, presă de înaltă calitate, iar al doilea că se mai străduiește cineva s-o pună în meritata sa lumină. UZPR are o activitate bogată, care merită salutată - printre care editarea publicației „Cronica Timpului”, a cărei ediție specială include cărțile de vizită ale laureaților din acest an. Acestea din urmă, impresionante, constituie al treilea motiv pentru care evenimentul a fost unul emoționant.
În cuvântul său de deschidere, prof. Nicolae Noica, directorul Bibliotecii, a amintit că prima expoziție găzduită după ce și-a preluat mandatul a fost dedicată tocmai istoriei presei și a ținut să sublinieze că arhiva instituției conține documente și fotografii extrem de valoroase, până acum insuficient cunoscute și cercetate. Acest aspect, a spus gazda evenimentului, l-a impresionat și pe Părintele Patriarh Daniel, atunci când a participat la vernisajul expoziției dedicate Mănăstirii Voroneț, în urmă cu două luni. Profesorul Noica a contrazis cu convingere ideea că tinerii nu ar fi interesați de subiecte din trecut.
A vorbit apoi, din partea organizatorilor evenimentului, Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, care, la sfârșit, l-a rugat pe părintele Nicolae Dascălu să spună câteva cuvinte de binecuvântare. Acesta a amintit că ne aflăm într-o perioadă spirituală cu profunde semnificații, între Înălțarea Domnului și Rusalii, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, trăind și momente de mare emoție la comemorarea „voievodului limbii române, poetul Mihai Eminescu, care prin opera sa ne trimite la înălțimea spiritului și în același timp la mireasma teiului”. Părintele a subliniat de asemenea că „nu se poate face jurnalism fără inspirație, fără har” și a amintit, apropo de istoria presei, contribuția importantă pe care a avut-o Biserica, încă de la 1731, când preotul Petcu Şoanul de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului tipărea „Calendarul dintâi”, primul almanah din ţara noastră.
Conform motivației juriului, părintele Nicolae Dascălu a primit Premiul de Excelență al UZPR, între altele, pentru că „îmbină slujirea sacerdotală de la altarul uneia dintre cele mai cunoscute biserici bucureștene (Zlătari, de pe Calea Victoriei) cu vocația de jurnalist creștin, în spiritul vechilor dascăli de cuget și simțire românească, cu devotament și dăruire față de identitatea spirituală și culturală a unui neam care s-a născut creștin”. În plus, împărtășește din experiența și cunoștințele sale studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București, unde este profesor.
Rând pe rând, personalități precum prof. Constantin Dulcan, jurnalistul și scriitorul Mircea M. Ionescu sau poetul Adrian Suciu au fost prezentați, premiați și au spus câteva cuvinte, într-o atmosferă care, departe de-a fi oficială și rigidă, mărturisea dragostea comună a tuturor celor prezenți față de jurnalismul adevărat, față de cultură și față de spiritualitate.