Un nou Altar de vară la o parohie din județul Iași

Data: 30 Iunie 2025

Credincioșii din Parohia „Soborul Sfinților Apostoli”-Miroslava III, județul Iași, au trăit în seara de 28 iunie, ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un moment deosebit, sfințirea Altarului de vară al parohiei, informează Doxologia.ro.

La ceasul Vecerniei, Înalt­prea­sfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de sfin­țire a Altarului de vară al Parohiei Miroslava III, din Protopopiatul Iași III. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul psaltic „Melos paisian”, condus de psaltul Dorin Ionescu.

Noul Altar a fost ridicat între anii 2023-2025, prin purtarea de grijă a părintelui paroh Gabriel Merișescu. Lucrările de construcție au fost realizate sub îndrumarea constructorului George Pașan, prin jertfa și osteneala credin­cioșilor din parohie, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local Miroslava, precum și prin con­tribuția altor ctitori, donatori și binefăcători. Altarul de vară are o lungime de 15 metri, o lățime de 7,5 metri și o înălțime de 3 metri, fiind amenajat corespunzător pentru săvârșirea slujbelor religioase și desfășurarea activităților parohiale.

La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. 

„Tot ceea ce se întâmplă aici, biserica cea mare și Altarul de vară, ce va fi folosit și iarna până când va binecuvânta Dumnezeu să aibă loc sfintele slujbe în biserica cea mare, ne amintesc de noi înșine, de ceea ce suntem, pentru ce a îngăduit Dumnezeu să ne naștem și care este drumul pe care îl avem de urmat. Și drumul acesta este descris tot de Sfântul Apostol Petru, zicând că omul trăiește după trup, dar viețuiește și după Dumnezeu, arătând că omul are aceste două să le numim aripi, mâini, ochi, adică să se îngrijească de toate cele de aici, de casă, de copii, de locul de muncă, de asumarea unor responsabilități mai mari sau mai mici, numită aceasta viețuirea după trup, adică după cele ale lumii de aici, cele pentru care noi avem preocupare aproape tot timpul vieții. Dar zidurile acestea fizice-materiale ne aduc aminte că vie­țuim și după Duhul lui Dumnezeu, adică am fost binecuvântați de Dum­nezeu cu un suflet. Am fost bine­­cu­vântați de Dumnezeu cu un cuget, cu un duh, având a nădăjdui să dobândim ceea ce același dumnezeiesc Apostol Petru spune: omul cel tainic al inimii, nestricăcioasă podoabă a omului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu”, a spus Înaltprea­sfinția Sa. 

În semn de recunoștință pentru munca depusă pentru ridicarea Altarului de vară, Părintele Mitropolit Teofan a oferit părintelui paroh Gabriel Merișescu „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. De asemenea, cei implicați în ridicarea noului Altar au primit distincții și diplome de recunoș­tință.