Un nou centru de zi pentru copii la Deva

Un articol de: Cătălin Ungureanu - 02 Feb 2022

La inițiativa vrednicului de pomenire Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei, în cursul anului 2021, în municipiul Deva a început amenajarea unui centru de zi destinat copiilor proveniți din familii nevoiașe sau cu risc de abandon școlar. Astfel, prin implicarea pr. Sebastian Vândălac, consilier social în cadrul Centrului eparhial, şi cu ajutorul unor credincioşi a fost amenajat și deschis, din toamna anului trecut, noul Centru de zi pentru copii, pus sub ocrotirea Sfinților Părinți Ioachim și Ana. În cadrul acestuia, respectându-se normele sanitare în vigoare, copiii beneficiază de o masă caldă, de educație și asistență socială.

Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit, în 28 ianuarie, o slujbă de binecuvântare, iar apoi a rostit un cuvânt de mulțumire adresat tuturor binefăcătorilor și celor care sprijină activitatea centrului în calitate de voluntari, ofe­rindu-le acte de cinstire.