Un nou centru social în Orăştie
Episcopia Devei şi Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Orăştie, a lansat ieri un proiect de ajutorare a persoanelor vârstnice, care urmează a fi concretizat prin amenajarea unui centru social modern. La eveniment a participat PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Lansarea noului proiect a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Orăştie, în prezenţa Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi a mai multor reprezentanţi ai autorităţilor locale şi diverşi invitaţi. Obiectivul proiectului este acela de îmbunătăţire a sistemului de protecţie a persoanelor vârstnice din Orăştie, prin înfiinţarea unui centru social cu dotări moderne care să corespundă nevoilor acestora. Complexul va găzdui 30 de persoane în regim rezidenţial şi 10 persoane asistate în sistem de zi, pentru socializare. În cadrul festivităţii de lansare a proiectului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a adresat un cuvânt celor prezenţi, subliniind importanţa milosteniei, virtute care are la bază împlinirea poruncii dumnezeieşti de iubire a aproapelui. Totodată, Preasfinţia Sa a evidenţiat rolul covârşitor pe care îl are lucrarea socială în atingerea sensului real al vieţii noastre prin continuarea activităţii filantropice desfăşurate de Mântuitorul Hristos. Continuarea tradiţiei în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" Ansamblul de clădiri care va face obiectul proiectului "Complex de servicii pentru vârstnici" se află în proprietatea Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Orăştie, fiind un monument istoric local prin faptul că a reprezentat cea mai veche şcoală din Municipiul Orăştie. Clădirea aflată în vecinătatea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Orăştie, a deservit în decursul timpului ca şi centru de plasament pentru copiii nevoiaşi din Orăştie, iar cu câţiva ani în urmă a fost dezafectat.