Un nou consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios
Miercuri, 23 octombrie, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul ședinței Permanenței Consiliului Național Bisericesc, pr. conf. univ. dr. Marin Cojoc a fost numit consilier patriarhal la Sectorul cultură și patrimoniu religios, componenta Cultură, din cadrul Administrației Patriarhale.
Născut în localitatea Giuvărăști, județul Olt, părintele Marin Cojoc a absolvit cursurile Seminarului Teologic din Craiova în anul 1982, urmând apoi cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din București. În perioada 1987-1991 a urmat cursurile de doctorat la Catedra de Teologie istorică, specialitatea Istoria Bizanțului și Istoria Bisericească Universală, promovând la final examenul de admisibilitate. Parte din aceste studii au fost repetate la Universitatea din München. Teza de doctorat cu titlul „Illyricul răsăritean în luptă jurisdicțională între Roma și Constantinopol sec. IV-VI” a fost susținută în 2008, la Sibiu, sub conducerea pr. prof. dr. Nicolae Chifăr. Tot în 2008 a început studiile de doctorat la Facultatea de Istorie a Universității din București, specialitatea Arheologie, cu tema: „Dacia Ripensis și viața creștină în sec. IV-VI”.
În perioada 1990-1992 a fost profesor de Istorie Bisericească Universală la Seminarul Teologic din Craiova. A fost hirotonit preot în 21 mai 1992, la Catedrala eparhială din Râmnicu Vâlcea, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, la vremea aceea Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. În toamna aceluiaşi an a câștigat o bursă de studii în Germania, desfășurându-și activitatea în centrele universitare de la Leipzig, Erlangen şi München. La întoarcerea în ţară, a fost asistent universitar în cadrul Catedrei de Istorie a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, slujind ca preot la Biserica „Sfânta Ecaterina” - Paraclis universitar.
În martie 1998 a fost numit preot paroh al Bisericii Sapienţiei, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Bucureşti. A refăcut integral biserica cu acoperiș de cupru și turlă nouă, a construit o trapeză, capelă, clopotniță, cabinet medical, garduri noi și casă parohială, desfășurând în paralel și o activitate filantropică susținută. În anul 2013 a reluat activitatea universitară ca lector atașat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, la Catedra de istorie, specialitatea Istoria Bisericească Universală și Bizanț. În octombrie 2014 a fost numit conferențiar în cadrul aceleiași instituții de învățământ.
A publicat 67 de articole și studii de specialitate și 7 cărți, între care amintim: „Sucidava bizantină în sec. IV-VI, în contextul prezenței bizantine în Oltenia”; „Illyricul răsăritean în luptă jurisdicțională între Roma și Constantinopol sec. IV-VI”; „Studiul istoriei în diferite școli din Imperiul Roman și la Universitatea din Constantinopol”; „Dacia Ripensis și viața creștină în sec. IV-VI”.
Este membru al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, în ultimii ani participând la mai multe simpozioane științifice interne și internaționale, cu lucrări științifice care au fost publicate.