Un nou cutremur în Haiti
Cel puţin trei clădiri s-au prăbuşit, miercuri, în capitala haitiană Port-au-Prince, în urma unui seism de magnitudine 6,1, nefiind înregistrate victime, potrivit jandarmeriei franceze. O casă cu trei etaje, care a rezistat în urma seismului de 7 grade de la 12 ianuarie, soldat cu cel puţin 75 de mii de morţi, s-a prăbuşit complet. Clădirea se află în apropierea Ambasadei Franţei, situată în centrul oraşului Port-au-Prince. În momentul producerii seismului, cei zece locatari ai imobilului dormeau pe stradă, la câţiva metri de clădire. „Casa era în stare bună, dar, din moment ce existau fisuri, oamenii nu mai locuiau în ea“, a precizat un locuitor.