Un nou drum ar putea trece prin Defileul Jiului
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că este posibilă crearea unui nou traseu prin Defileul Jiului şi că ministerul său va face un studiu de fezabilitate în acest sens. El a mai adăugat că actualul traseu din Defileul Jiului ar urma să fie reparat. „Am discutat chiar şi despre un alt traseu prin Defileul Jiului, altul decât cel actual, care ar urma să fie reparat. O idee foarte interesantă este cea legată de realizarea unui traseu cu foarte multe tuneluri şi viaducte, acest traseu urmând a fi realizat de companiile miniere care disponibilizează utilaje, oameni din subteran, şi care ar putea să lucreze aici“, a spus ministrul. Ministrul Berceanu vrea ca noua rută să nu mai fie una ocolitoare, ci cât mai dreaptă: „Va fi un traseu drept, nu un traseu care să urmeze firul apei“, a spus Radu Berceanu.