Un nou paraclis în parohia mehedinţeană Jiana
Credincioşii localităţii Jiana din Episcopia Severinului şi Strehaiei au, începând de săptămâna aceasta, un paraclis-capelă, situat în apropierea bisericii. Având hramul „Duminica Tutor Sfinţilor“, paraclisul a primit binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în sâmbăta dinaintea hramului. La ridicarea paraclisului a contribuit întreaga comunitate locală, păstorită de preotul Ştefan Purcaru. După slujba de binecuvântare, a urmat Sfânta Liturghie, săvârşită în biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“. La finalul Sfintei Liturghii, cei care s-au implicat la ridicarea paraclisului au primit diplome de recunoştinţă. De asemenea, s-au înălţat rugăciuni pentru slujitorii, cântăreţii şi ctitorii bisericii, adormiţi întru Domnul.
Primele date despre viaţa religioasă în Parohia Jiana apar în jurul anului 1750, când s-a construit prima biserică din lemn, pe locul actualei biserici. Actuala biserică, cu hramul „Înălţarea Domnului“, este ctitoria familiei Ion şi Maria Ciupagea şi a fost sfinţită în anul 1885. Este construită din cărămidă, are formă de cruce, cu o turlă mare şi două turle mici. Pentru o perioadă de aproximativ 100 de ani au slujit biserica mai mulţi preoţi: pr. Gheorghe Pătuleanu, pr. Vasile Durac, pr. Ion Georgescu, pr. Gheorghe Popescu, pr. Nicolae Rogoveanu, pr. Ion Ionică. În anul 1990 s-a restaurat pictura interioară şi exterioară. Biserica a fost resfinţită pe data de 30 septembrie 1990 de vrednicul de pomenire IPS Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei. În anul 1995 s-a realizat un clopot din bronz ce a fost sfinţit pe data de 14 octombrie 1995. (Pr. Viorel Vlăducu)