Un nou preot coslujitor la Parohia Oradea-Nufărul I

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 30 Iunie 2021

În Duminica Tuturor Sfinților, Prea­sfin­țitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Oradea-Nufărul I. Cu acest prilej, a fost instalat un nou preot coslujitor, pr. Cătălin Eugen Călinescu.

Ierarhul Oradiei a vorbit credincioşilor prezenţi despre prima duminică după Rusalii, închinată Tuturor Sfinților, care înseamnă „împlinirea, rodirea și desăvâr­șirea lucrării Duhului Sfânt în lume, asupra oamenilor, pentru că Sfinții lui Dumnezeu reprezintă lucrarea sfințitoare a Duhului Sfânt, ei sunt roadă a Duhului Sfânt”. La sfârșitul Sfintei Liturghii, a fost instalat noul preot coslujitor la Altarul Bisericii „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” şi „Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei”, din Parohia Oradea-Nufărul I, în urma pensionării pr. Ioan Bala. Această misiune pastorală a fost încredinţată preotului Cătălin Eugen Călinescu, care înde­plinește și funcția de consilier pentru patrimoniu și construcții bisericești la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei și care a fost slujitor la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

Preotul paroh Liviu Ințe a mulțumit ierarhului pentru purtarea de grijă și pentru numirea preotului Cătălin Călinescu ca împreună-slujitor, iar noul preot a mul­țumit ierarhului pentru încrederea acordată şi le-a vorbit apoi credincioşilor prezenţi.