Un nou preot român în New Jersey

Data: 08 Aprilie 2014

Duminica a 5-a din Postul Mare a reprezentat pentru credincioşii Misiunii „Izvorul Tămăduirii“ din Rockaway, New Jersey (SUA), o zi de aleasă sărbătoare duhovnicească. Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, s-a aflat pentru prima dată în mijlocul acestei comunităţi româneşti unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi, şi l-a instalat pe noul preot paroh. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre viaţa Sfintei Maria Egipteanca, subliniind actualitatea şi importanţa acesteia în societatea postmodernă. Imediat după, a avut loc ceremonia de instalare a noului preot paroh, Ionuţ Voicu. Înaltpreasfinţia Sa i-a înmânat acestuia o cruce de binecuvântare, o Evanghelie şi o cheie, ca semne ale întreitei slujiri la care a fost chemat: cea sacerdotală, cea de învăţător al celor sfinte şi cea de păstor de suflete în drumul spre Împărăţia cerurilor. Noul preot paroh a mulţumit Înaltpreasfinţitului Nicolae pentru prezenţa în cadrul comunităţii şi pentru tot sprijinul acordat Misiunii „Izvorul Tămăduirii“. Ierarhul a felicitat Consiliul parohial şi comunitatea pentru activitatea desfăşurată de la înfiinţarea Misiunii „Izvorul Tămăduirii“ şi i-a îndemnat pe credincioşii acesteia să fie alături de noul preot paroh în cadrul activităţilor desfăşurate în cadrul misiunii. Părintele Ionuţ Voicu s-a născut la 11 mai 1983. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti în anul 2003, şi, ulterior, Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Piteşti. Este căsătorit cu Elena Cristina şi a fost hirotonit în data de 2 aprilie 2011. Mai multe informaţii despre Misiunea „Izvorul Tămăduirii“ din Rockaway, New Jersey, puteţi găsi accesând site-ul www.izvorultamaduirii.org. (Alexandru Marian Popovici)