Un nou produs autohton cere recunoaștere europeană
Un operator economic din judeţul Tulcea a inițiat procedurile necesare înregistrării Batogului deltaic din sturion ca produs cu indicaţie geografică protejată (IGP).
După depunerea dosarului la Ministerul Agriculturii și publicarea, vineri, pe site-ul instituției, a anunţului privind solicitarea de certificare, urmează o perioadă de 60 de zile în care orice agent economic poate contesta demersul dacă dovedeşte că realizează de cinci ani un produs similar în Tulcea. Documentația va fi analizată apoi la Comisia Europeană, întregul proces putând dura până la trei ani.
„După obţinerea protecţiei, doar cei care operează în aria geografică şi respectă Caietul de sarcini vor avea dreptul să producă Batog deltaic de sturion”, a precizat specialistul asociaţiei Ro-Pescador, Tiberiu Cazacioc, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, batogul de sturion de bună calitate trebuie să aibă aspectul curat, culoarea aurie, gustul puţin sărat şi mirosul plăcut, să fie copt până la mijloc, fraged, nu prea uscat, transparent şi unsuros.
„Batogul deltaic de sturion este un produs alimentar din peşte care se obţine din file de sturion conservat prin afumare prin fum de esenţă tare. Se folosesc file de sturion, materie primă provenită exclusiv din acvacultură, sare şi zahăr. E un produs natural, nu conţine conservanţi şi aditivi”, a precizat directorul de calitate al societăţii care produce batogul, Lidia Carp.
Capturarea speciilor de sturioni în apele naturale româneşti a fost interzisă în anul 2006, dar zeci de societăţi au dezvoltat cu bani europeni ferme de acvacultură de sturioni.
România are 11 produse atestate IGP, ultimul recunoscut european fiind Plăcinta dobrogeană. (C. Z.)