Un nou slujitor pentru o parohie din Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 17 decembrie, Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad. Alături de ierarh au mai slujit și preoții și diaconii catedralei arădene.
În cadrul slujbei, chiriarhul l-a hirotonit pe diaconul Andrei Melniczky întru preot, pe seama Parohiei Groșii Noi, din Protopopiatul Lipova, județul Arad.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei a fost despre „Răspuns la chemarea lui Dumnezeu” (în baza citirilor scripturistice: Coloseni 3, Luca 14), adică arătarea creștinului odată cu a Mântuitorului, după cuvântul Apostolului, dezbrăcând pe omul cel vechi și îmbrăcându-l pe cel nou, curățit de greșeli și gătit pentru primirea lui Hristos Domnul cum se cuvine în preajma sfintelor sărbători.