Un nou transport cu sobe a ajuns la sinistraţii din judeţul Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 30 Octombrie 2024

În Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă în această perioadă ajutoarea sinistraţilor din judeţul Galaţi cu oferirea de sobe şi lemne de fag pentru iarnă.

După ce săptămâna trecută 100 de sobe au fost livrate în trei parohii grav afectate de inundaţii, marți, 29 octombrie, alte 100 de sobe au fost distribuite în pa­ro­hiile Izvoarele, Slobozia Cona­chi, Cuza Vodă, Costache Negri şi ­Pechea.

Programul eparhial de ajutorare a sinistraţilor cu sobe se desfăşoară cu sprijinul unor eparhiii din ţară şi din străinătate, fiind implementat cu succes prin coordonarea Sectorului social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi implicarea eficientă şi promptă a protoiereilor şi preoţilor din zonele sinistrate.

Sobele au fost preluate de la distribuitori şi apoi descărcate şi oferite familiilor sinistrate, conform unei situaţii întocmite de reprezentanţi din cadrul Consiliilor şi comitetelor parohiale. 

În paralel cu acest program se desfăşoară şi cel prin care aproximativ 3.000 de familii primesc din partea Bisericii câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece.

Până în prezent, în zona sinistrată au fost distribuite 200 de sobe şi 2.200 metri steri de lemne de fag.