Un om credincios şi înţelept - salvator de biserici
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viață a distinsului inginer dr. Eugeniu Iordăchescu, renumit specialist în domeniul translării construcțiilor, cu merite deosebite în păstrarea şi conservarea unor obiective importante ale patrimoniului naţional.
Domnul inginer dr. Eugeniu Iordăchescu va rămâne în conștiința Bisericii Ortodoxe Române ca salvator al unor biserici condamnate de regimul comunist la demolare.
De-a lungul prodigioasei sale activități profesionale, regretatul inginer dr. Eugeniu Iordăchescu s-a distins atât prin realizarea a zeci de proiecte pentru salvarea unor edificii valoroase, cât și pentru edificarea unor clădiri noi, remarcându-se în mod special prin implicarea în salvarea arhitecturii patrimoniale, din care fac parte și o seamă de biserici și mănăstiri din București: Biserica Schitul Maicilor, Biserica Olari, Biserica Sfântul Ilie-Rahova, biserica Mănăstirii Mihai Vodă, clopotnița Bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim, Biserica Sfântul Ioan Nou (Ionică Piață), Biserica Sfântul Gheorghe (Capra), Biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la Biserica Domnița Bălașa, precum şi biserica Mănăstirii Râmeț, judeţul Alba, şi Biserica Petru Iacob din Reșița.
Personal, exprimăm profundă recunoștință memoriei domnului Eugeniu Iordăchescu pentru activitatea sa desfășurată, mai întâi în calitate de consultant, iar apoi în calitate de consilier patriarhal, la Patriarhia Română în perioada 2008-2010, unde, împreună cu regretatul arhitect Niculae Vlădescu, a contribuit la organizarea celor trei Simpozioane Tematice Consultative privind Catedrala Mântuirii Neamului, arhitectură, structură, utilitate cultuală şi culturală. Pentru meritele sale deosebite, în anul 2016, am conferit domnului Eugeniu Iordăchescu „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa (cf. Ioan 11, 25), să odihnească sufletul robului Său Eugeniu împreună cu drepții, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, să aline durerea familiei îndoliate și a tuturor celor care astăzi sunt întristați de această plecare dintre noi a distinsului inginer Eugeniu Iordăchescu.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndurerată şi pentru toţi cei îndoliaţi,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj de condoleanţe transmis la slujba de înmormântare a distinsului inginer dr. Eugeniu Iordăchescu, duminică, 6 ianuarie 2019.