Unităţi de terapie intensivă arşi grav în marile spitale
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că va înfiinţa, în mai multe spitale mari din ţară, unităţi de terapie intensivă arşi grav, cu cel mult zece paturi în spitalele mari de urgenţă. Noile structuri se vor ocupa exclusiv de aceste cazuri, în timp real, iar angajaţii vor primi un spor de muncă de 100%. „Unitatea de terapie intensivă arşi grav presupune spaţii cu circuite specifice şi cu un număr redus de paturi (maximum 10 paturi), funcţionarea în unităţi spitaliceşti de vârf, cu profil de urgenţă, pentru a oferi oportunitatea abordării multidisciplinare a acestor cazuri în timp real şi în regim de maximă urgenţă“, se arată într-un proiect de ordin de ministru pus în dezbatere publică pe site-ul MS.
Potrivit estimărilor, pentru acoperirea corespunzătoare a întregului teritoriu în problema tratamentului bolnavilor arşi grav, este nevoie de înfiinţarea etapizată a 5-6 astfel de unităţi, în care să lucreze 180 de persoane.
O astfel de unitate va fi coordonată de către un medic şef - medic primar în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă - prin asimilare cu funcţia de medic-şef de secţie. (O.B.)