Universitățile de medicină vor mări taxele pentru studenții străini
Taxele pentru studenţii străini la universitățile de medicină de stat ar putea creşte, în contextul în care acestea sunt mai ridicate atât la facultăţile private românești, cât şi la instituțiile academice din ţările vecine. Decizia se va lua în cadrul Asociaţiei Universităţilor de Medicină și Farmacie, a declarat, într-o conferinţă de presă, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga.
„Studenţii internaţionali aleg să vină în România şi pentru această taxă de 8.500 de euro, la vecini sunt taxe mult mai mari, atât la bulgari, cât şi la unguri, de peste 10.000 de euro. S-ar putea, în anii următori, să mai creştem şi noi taxa (...). În cadrul Asociaţiei Universităţilor de Medicină și Farmacie, care reuneşte cele şase universităţi mari - Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Craiova, Cluj şi Târgu Mureş - stabilim împreună aceste taxe pentru studenţii internaţionali, pentru a le uniformiza la nivel de ţară”, a spus Jinga, potrivit Agerpres.
Rectorul a completat că UMF „Carol Davila” este atractivă și datorită burselor de care beneficiază atât studenţii de la buget, cât şi de la taxe, a facilităților academice sau a căminelor. „Avem un centru de simulare foarte important şi studenţii care sunt astăzi în cadrul examenului de admitere vor face, încă de la început, nişte tehnici de prim ajutor, de salvare a vieţii, de resuscitare cardio-respiratorie, tehnici de bază de puncţie venoasă, examen urologic, examen ginecologic, încă din anul I. (...). Avem şi un bazin de înot, avem cămine cu foarte multe locuri, chiar avem locuri libere în cămine, iarăşi sunt elemente de atracţie pentru universitatea noastră”, a precizat Jinga. (C. Z.)