Ignatie Grecu

Din răstignire-n răstignire

În memoria lui Valeriu Gafencu

Din răstignire-n răstignire, iată,
Urcăm încet spre marea Înviere.
Din răni adânci noi facem giuvaere
Şi din blesteme, piatră nestemată.

Cu lacrimi multe, plânse în durere,
Sufletul spălând mai nou se arată,
Mai luminos, o pânză preacurată,
Şi mai înalt - un curcubeu de mângâiere.

Mă batjocoreşti, eu tac, mă rog şi-ndur.
Mă baţi, întorc voios cealaltă faţă.
Ucide-mă, iubirea-mi dă iar viaţă.

Privind la Domnul răstignit pe lemn
Primesc putere, linişte şi îndemn.
Iar cugetu-mi smerit se face nobil, pur.

 

Pe cărarea vieţii

Tuturor martirilor neamului

Pe cărarea vieţii-mpreună călător
Tu ne-ai fost de-a pururi blând însoţitor.
Pe cărarea vieţii-mpreună călător.

Fără Tine, Doamne, nu ne-a fost uşor,
În bătăi şi-n chinuri, în puterea lor.
Fără Tine, Doamne, nu ne-a fost uşor.

Primăveri şi toamne, cu al lor sobor
Ne-au cernut prin sită cutremurător.
Primăveri şi toamne, cu al lor sobor.

Gerul şi îngheţul, foamea-ngrozitor
Au săpat în carne şanţ năucitor.
Gerul şi îngheţul, foamea-ngrozitor.

Dă-ne, Doamne, tainic grabnic ajutor.
Aripile grele de văzduh ne dor.
Dă-ne, Doamne, tainic grabnic ajutor.

Dă-ne, Doamne, să murim topiţi de dor
De-al Tău drag precum părinţii mor
De dorul celor plecaţi demult ai lor.
Dă-ne, Doamne, să murim topiţi de dor.

Pentru Tine, Doamne, dacă asta vor,
Vom mai merge-odată acolo-n for.
Pentru Tine, Doamne, dacă asta vor.

Vom muri cu Tine-mbrăţişaţi sub nor,
Înviind cu Tine, Doamne, Soare orbitor.
Vom muri cu Tine-mbrăţişaţi sub nor.

Răstignit pe Cruce, ca un răufăcător,
Ca să scoţi din moarte viaţa tuturor.
Răstignit pe Cruce, ca un răufăcător.

Cumpănă-a Dreptăţii, blând Mântuitor !...

Ca o lumânare

Părintelui arhim. Benedict Ghiuş

Ca o lumânare pâlpâind s-a stins
Arzând el însuşi cuvios în sine.
Cămările inimii erau pline
De mierea rugăciunii - un Rug Aprins.

Păşea încet. Şi multe gânduri line
Soseau să bată-n poartă într-adins.
Le cerceta cu grijă, fiind deprins
Că pacea-n Duh numai o clipă ţine.

Ca-ntr-un cuptor a ars în rugăciune.
Şi s-a plecat spre Domnul cu iubire
Atât cât poate omul singur spune.
Chilia sa, simbol în mănăstire,
Ea însăşi dreaptă mărturie-aduce:
Că viaţa i-a fost o-mbrăţişată Cruce.

Florentina Loredana Dalian

 

E noapte și-mi pare...

E noapte cu stele, o lună deșartă,
Pășesc printre ramuri de finic și măslin,
Aș vrea să trec dincolo, nu-i nici o poartă
Și-n aer se vântură săgeți cu venin.

În lume e-aproape de primăvară,
Se schimbă pământul, iar florile cresc,
În gură am gust de trădare amară.
E noapte; și-n gânduri cuvinte-amuțesc.

În grădină, măslinii par adormiți,
De parcă și ei așteaptă minunea,
Cu frunze tăcute ascultă smeriți
Un glas ce-și înalță la cer rugăciunea.

Tristeți mă apasă, eu nu le-nțeleg,
Mă scutură friguri, e aerul greu,
Pare că cerul se cutremură-ntreg.
E noapte. Și-mi pare că Iuda sunt eu.

Gheorghe Simon

Urcuş spre Înviere

Drumul Crucii
trece prin sufletul omului
fără să atingă inima obosită a omenirii
golită fiind de orice râvnire
precum pavată cu bune intenţii
e calea pustiirii de sine.

La ceas de asfinţire
în cumpănire fiindu-ne firea şi clipa
în crugul grelei veşnicii
ne trezim deodată
în raza orbitoarei lumini
încît ni se ia chipul
şi de la sine se răsfrânge
în fiecare din noi
arhechipul uimitoarei clipiri
cît ai rosti:
Doamne, Doamne !
Nu mă uita, Tu, pe mine
cum se pierde insul în mulţime
cum se ascunde viaţa-n străinime
cum se oglindeşte Treimea în Unime
cum Fiul îşi aminteşte de Părinte
şi se întoarce acasă
pe calea strâmtorată-n desfrunzire.
Unde e un suflet
e şi o zidire
acolo ne aşteaptă-n agonie
de-o veşnicie Fiul spre jertfire
când toate ca un semn ni se arată
e drumul viu al Crucii
care nu se-nvaţă
precum în iubire
e calea luminată
fără de capăt sau de începătură
e doar Cuvântul viu
scriindu-ne-n tăcere
numele-n făptură.

Jertfire e să nu rămâi doar în pornire
cum e turma fără de păstor
şi umbra sufletului în rătăcire.
Drumul Crucii
e o cale fără de scăpare
cum sămânţa doar prin moarte
devine floare
cum întregul se răsfrânge în parte
mai presus de moarte
e doar iubirea
nici şoaptă, nici ispitire,
nici foşnet, nici zumzet,
ci doar adiere de suflet
înseninându-ne chipul
înmiresmat de Duhul Sfânt la Înviere.

Dorina Stoica

Dincolo de aparențe

Amestecând adesori
pământul cu cerul
știe să privească în sus.
Umple cu lumină
golul din inimă,
poartă universul pe umeri
ca și cum ar duce
un sac de grăunțe la moară.
Are ochii umezi,
blând melancolici.
Sufletul ascunzătoare
de fluturi și flori.
Raiul patimilor
pe drumul Golgotei,
nu simte greutatea Crucii
ci doar sete
și-o foame cumplită de iubire.
Cuvintele au roit în inima sa.
După o perdea țesută din licurici,
clopotele vestesc
o vecernie între sihăstrii.
Cu sufletul fărâmițat
în bobițe de mătănii
femeia se roagă
îmbătată de aromele
de dincolo de aparențe.

Iulia Pațiu

*
a început Săptămâna Patimilor
e o noapte nouă
nu mă feresc de dureri
ca Simon din Cirene în sudoare și noroi
port lumina vrerii

cu rănile de cămașă prinse
plec de la Pilat
(și-a spălat dezgustător mâinile)
plec pe Golgota

în numele Crucii pe vârful muntelui
cuprind în palma care n-a greșit cuiul
întipăresc pe fața mea
din sânge Chipul

*
căderile-n ispită din propriile mele limite
se dau în lacrimi
aș vrea să trec dincolo de încredere
decent
îmi pierd în sânge datina simbolul viața
piroanele din pălmi în rugăciune strălucesc

când se adună
cu Iisus Mântuitorul lumii mire
și pe drum prind floare
răscumpărarea și transfigurarea ei

dependentă de origini și sfârșit
în rit mănăstiresc
nu mai bat la uși în ziduri
bat în inimi.

Florin Dochia

La Înviere

Ridicându-Te din moarte, început
Ai adus în omeneştile lucrări
Şi lumina Ta, în suflete, schimbări
Care de-orice bezne-n veci ne-au desfăcut.

Se aude spusa Ta departe-n zări:
„Fericiţi aceia care n-au văzut,
Fericiţi aceia care au crezut”
- Şi scorneşte îngereştile cântări:

Slavă Ţie, Doamne al biruinţei,
Cel de har sfânt aducător!
Credinţei, Slavă!

Vorba ta ne umple de senin
Şi fapta ta dă rost în câmp seminţei
Şi-ncredere aduce năzuinţei
Spre bunătate. Mărire, Fiu divin!