„Urşi şi alte măşti“ la ICR
O expoziţie cu tema „Urşi şi alte măşti“ a fotografului Dragoş Lumpan se va deschide, astăzi seară, la Institutul Cultural Român (ICR). Expoziţia reprezintă rodul unui proiect fotografic care a durat cinci ani şi a cuprins localităţile Vintileasca, Ruginoasa, Rotaria, Comăneşti, Dofteana, Dărmăneşti şi Crasna, la finalizarea căruia Dragoş Lumpan a colaborat cu doi cercetători de marcă de la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu“, prof. univ. dr. Ion Ghinoiu şi dr. Alina Ioana Ciobănel, conform Agerpres. Prezentată pentru prima dată la Veneţia, în 2008, şi organizată acum la Bucureşti cu sprijinul revistei „PhotoMagazine“, expoziţia poate fi vizitată la sediul ICR în perioada 10-17 iunie.