Val de incendii de vegetaţie uscată în toată ţara

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 Martie 2019

Pompierii din toată ţara s-au confruntat, în ultimele zile, cu sute de incendii de vegetaţie uscată care au afectat 3.800 ha și au pus în pericol numeroase gospo­dării şi vieţi omeneşti. Oamenii care îşi igienizează, în această perioadă, curţile şi grădinile dând foc restu­rilor de vegetaţie trebuie să respecte distanţele minime de siguranţă faţă de construc­ţiile existente, să supravegheze focul şi să ţină cont de viteza şi direcţia vântului. Igienizarea tarlalelor prin incendiere nu se poate face decât după obţinerea unui permis de lucru cu foc de la Primărie.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pompierii din toată ţara sunt în alertă deoarece este perioada în care oamenii îşi curăţă terenurile prin incendierea vegetaţiei uscate şi utilizează focul deschis în condiţii de vânt puternic şi fără respectarea măsurilor obligatorii de protecţie, ceea ce favorizează propagarea incendiilor la locuințele oamenilor, proprietăți sau la fondul forestier.

Pentru evitarea producerii incendiilor, IGSU reaminteşte populaţiei, într-o postare pe o reţea de socializare, că trebuie să aibă în vedere că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă; arderea vegetaţiei uscate trebuie să se facă doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; arderea trebuie permanent supravegheată, iar stingerea jarului este obligatorie după terminarea activităţii; utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) este interzisă; trebuie asigurate mijloacele tehnice pentru stingerea de îndată a focului (rezervor cu apă, găleţi, lopată, sapă, cazma), atunci când acesta scapă de sub control.

De asemenea, cei care vor să igienizeze prin ardere suprafeţele deţinute nu pot face acest lucru decât după obţinerea acordului Agenţiei de Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu foc din partea autorităţilor locale.

Nerespectarea acestor prevederi legale atrage după sine aplicarea de amenzi cuprinse între 1.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000-50.000 pentru persoane juridice.

În Delta Dunării, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a intervenit pentru stingerea a 14 incendii care au afectat 42 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf şi trei anexe gospodăreşti.

Din cele 14 incendii, 13 au pornit de la igienizările prin ardere, a menţionat, ieri, purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.

Şi la Galaţi, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi au stins, în ultimele două zile, opt incendii de vegetaţie uscată, care au afectat aproximativ 70 de hectare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, a precizat că în ultimele zile s-au înmulţit îngrijorător arderile de vegetaţie uscată şi sunt semne că acestea nu se vor opri, în ciuda numeroaselor campanii de prevenire şi a eforturilor susţinute ale autorităţilor.

Totodată, ISU Suceava atrage atenţia că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale, care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

În judeţul Vâlcea s-au luat deja măsuri pentru ca persoanele care au provocat incendii de vegetaţie uscată să fie amendate, iar echipele de control ale Ins­pectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au fost ieri pe teren, au informat reprezentanţii instituţiei.

„Cred că din 2011 nu s-au mai dat amenzi pentru incendiile de vegetaţie uscată. (...) Reprezentanţii inspectoratului sunt pe teren şi vor stabili, în funcţie de ceea ce vor găsi acolo, valoarea acestor amenzi pentru fiecare caz în parte”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, potrivit Agerpres.