Val de infecții respiratorii. Cum prevenim îmbolnăvirea

Data: 12 Ianuarie 2023

Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere, iar mulți pacienți ajung la spitalizare. Particularitatea acestui sezon este circu­lația simultană a mai multor virusuri, pe fondul scăderii imuni­tății generale după restricțiile din perioada pandemiei.

Noul coronavirus nu a dispărut complet, astfel că se răspân­dește rapid o nouă subvariantă, XBB.1.5, denumită neoficial Kraken, cu simptome mai puțin severe, dar foarte contagioasă. În paralel, apar tot mai multe cazuri de gripă, fiind înregistrate deja decese. Au fost confirmate și cazuri de flurona, inclusiv în România, adică infectare simultană cu noul coronavirus și cu virusul gripal. De asemenea, numeroși copii au fost afectați de virusul sincțial respirator. 

Dacă înainte de pandemie, cele mai multe infecții respiratorii din sezonul rece erau provocate de un singur tip de virus, acum ne confruntăm cu mai multe virusuri respiratorii, a explicat președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, Sandra Alexiu, într-un interviu pentru Agerpres. Patologia infecțiilor respiratorii din acest sezon se manifestă în toate grupele de vârstă, cu infecții la toate nivelurile aparatului respirator, de la cap, gât și urechi, până la afectarea plămânilor. Cel mai grav afectați de aceste infecții sunt copiii de vârstă foarte mică, pacienții vârstnici și cei cu diverse boli grave care au imunitatea scăzută. Simptomele sunt și ele la fel de diverse - de la o simplă răceală, la febră de 40 de grade Celsius și stare gravă. 

Gripa debutează brusc, cu frisoane, febră, dureri musculare, tuse seacă și dureri în gât, dar aceste simptome pot să apară și în infecțiile cu noul coronavirus. O răceală simplă se manifestă cu stare de oboseală, dureri în gât și rinită, tuse și strănut, dar se deosebește de celelalte infecții respiratorii prin faptul că pacientul nu face febră.

Numărul infecțiilor respiratorii va continua să crească în lunile ianuarie și februarie, atrag atenţia medicii. Echilibrul va veni undeva la mijlocul lunii martie, când vor mai fi cazuri de gripă, dar situația va fi categoric mai bună, estimează directorul medical al Institutului „Matei Balș”, dr. Adrian Marinescu. Partea bună este că modalitatea prin care pot fi prevenite infecțiile respiratorii este aceeași, indiferent dacă este vorba de gripă, COVID-19 sau alte infecții virale, precizează medicul. Singura diferență este că în cazul gripei, ca și al COVID-19, există opțiunea prevenirii prin vaccinare, în timp ce la celelalte tipuri de infecții virale nu există această posibilitate.

În contextul creșterii cazurilor de infecții respiratorii, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară: 

- Spălați-vă pe mâini în mod regulat cu apă și săpun;
- Acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel atunci când strănutați și aruncați-l după utilizare. Nu reutilizați batistele sau șer­ve­țelele. Virusul gripal și alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate;
- Dacă strănutați și nu aveți la îndemână un șervețel, acoperiți în totalitate nasul și gura cu pliul brațului;
- Aerisiți zilnic încăperile în care desfășurați activități;
- Evitați locurile aglomerate; 
- Este recomandată purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare etc.;
- Stați acasă când sunteți bolnav. Dacă vă simțiți mai rău, solicitaţi ajutorul medicului de familie;
- Nu duceți copilul în colectivitate și în alte locuri aglomerate dacă are simptome de gripă și luați legătura cu medicul de familie. Această recomandare este valabilă și în cazul persoanelor adulte care prezintă simptome. (I. M.)