Valoarea tichetului de masă ar putea creşte la 13 lei

Un articol de: Oana Nistor - 29 Iunie 2016

Senatorii au votat majorarea valorii tichetului de masă la 13 lei, iniţatorii proiectului precizând, în expunerea de motive, că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 9,41 lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, care costă, în medie, 13 lei. „Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile”, se precizează în proiectul de lege, citat de Agerpres. Parlamentarii mai susţin că valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro, în condiţiile în care, de exemplu, în Austria este de 4,40 de euro, în Franţa este 10,58 euro, iar în Grecia 6 euro. Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege merge spre adoptare la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.